Elena Udrea: Aș vrea să nu mai fiu fotografiată non-stop; mă simt vânată

 

Elena-Udrea-680x365Fostul ministru Elena Udrea a declarat marți că se simte vânată, deoarece este fotografiată non-stop chiar și de oameni obișnuiți, care apoi trimit poze presei. Elena Udrea s-a prezentat marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a solicitat judecătorilor să îi fie revocat controlul judiciar impus în dosarul „Gala Bute” în care este judecată pentru corupție. Întrebată de jurnaliști dacă dorește să plece în străinătate, Udrea a spus: „Nu aș vrea să plec nicăieri. Aș vrea doar să nu mai fiu fotografiată non-stop. Când nu sunt paparazzi, sunt câțiva cetățeni de bine care fac fotografii și apoi le trimit presei, astfel încât efectiv mă simt vânată. Nu fac nimic mai mult decât face orice om. Da, și eu mănânc, și eu dorm, și eu mă duc la toaletă, dar nu cred că astea trebuie să fie momente pe care să le surprindem cu telefonul mobil și să le dăm spre publicare. Fiecare cetățean care are un telefon mobil devine un paparazzo în România”. Udrea s-a întâlnit pe holurile instanței cu fostul soț, Dorin Cocoș, dar și cu Alina Bica, trimiși în judecată în dosarul ANRP. În context, Elena Udrea a spus că i-a urat „La mulți ani” lui Dorin Cocoș, pentru că a fost de curând ziua lui, iar pe Alina Bica a salutat-o. Totodată, întrebată dacă s-a revăzut cu oameni dragi, chiar dacă unii au denunțat-o, Udrea a declarat: „Din punctul meu de vedere oamenii nu se schimbă. Am aceleași sentimente pentru toți cei care mi-au fost prieteni sau au făcut parte din viața mea la un moment dat. (…) Este nu așa cum ne-am dorit noi să fie, se întâmplă în viață și lucruri pe care nu le meriți”. De asemenea, Udrea a fost întrebată dacă se gândește să facă un copil. „În acest moment, când mă întrebați, nu, dar poate după ce ies din curtea Înaltei Curți de Casație și Justiție”, a răspuns ea. Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul „Gala Bute”, fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme. Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.