Tablou de Pablo Picasso, evaluat la 25 de milioane euro, confiscat pe un vapor, în Corsica

un-tablou-a-lui-pablo-picasso-evaluat-la-25-de-milioane-de-euro-confiscat-de-vamesii-francezi-pe-un-vapor-dintr-un-port-din-corsica-este-o-comoara-nationala-spaniola-153608Tabloul „Tête de jeune fille”, realizat celebrul pictor cubist Pablo Picasso, evaluat la 25 de milioane de euro, a fost confiscat de vameşii francezi pe un vapor aflat în portul Calvi din Corsica.Tabloul este considerat „o comoară naţională spaniolă” şi nu poate fi scos în afara ţării, potrivit autorităţilor din Spania. Pablo Picasso, unul dintre fondatorii cubismului, a pictat aproximativ 1885 de tablouri pe parcursul vieţii, iar unele dintre capodoperele sale sunt încă de negăsit în Europa.Vineri, vameşii francezi din portul Calvi din Corsica au urcat la bordul unui vapor pe care au descoperit acest tablou evaluat la peste 25 milioane de euro.Tabloul urma să ajungă în Elveţia, iar vameşii au solicitat documentele de provenienţă pentru această operă de artă, informează atlantico.fr. Căpitanul navei a prezentat un document de evaluare a operei, ca şi o decizie a celei mai înalte instanţe judiciare spaniole, datând din mai 2015, care preciza faptul că tabloul reprezintă „o comoară naţională spaniolă”, care nu poate fi exportată.Pictura, potrivit vameşilor francezi, se află în proprietatea lui Jaime Botin, un foarte bogat bancher spaniol şi urmaş al fondatorilor băncii Santander, înfiinţată în 1857.Jaime Botin, în vârstă de 79 de ani, nu se afla la bordul vaporului pe care a fost găsit tablul, dar vasul respectiv este deţinut de compania magnatului spaniol. Cererea de exportare înregistrată în Bastia nu a fost făcută în numele lui, iar autorităţile franceze vor trebui să determine destinaţia exactă a tabloului.Autorităţile spaniole vor demara în curând procedurile oficiale pentru a recupera această capodoperă descoperită în Corsica.