Cel puţin 20 de morţi în India, după deraierea a două trenuri din cauza inundaţiilor

tren_deraiat_20380500Două trenuri expres au deraiat în noaptea de marţi spre miercuri, într-un râu, în centrul Indiei, după ce inundaţiile au slăbit şinele de cale ferată, un accident soldat cu cel puţin 20 de morţi şi 100 de răniţi, a anunţat Guvernul miercuri, relatează Reuters în pagina electronică.Scafandri au intervenit şi au reuşit să salveze până miercuri dimineaţa aproximativ 300 de pasageri, potrivit unor oficiali. Zeci de persoane au fost trimise la spital în stare critică.”Încercăm să salvăm pasageri. Este în curs o intervenţie umanitară ca pe timp de război. Verificăm toate vagoanele în căutare de pasageri blocaţi”, a declarat Anil Saxena, un purtător de cuvânt Ministerului Căilor Ferate.Douăsprezece vagoane ale expresului Kamayani, care se îndrepta către Varanasi, de la Mumbai, a deraiat în apropiere de Harda, în statul Madhya Pradesh (centru) chiar înainte de miezul nopţii. Şase vagoane ale expresului Janata au deraiat în acelaşi timp, a anunţat Ministerul.Ploi musonice abundente şi un ciclon au ucis în ultimele zile peste 100 de persoane în întreaga ţară, în inundaţii, alunecări de teren şi surpări de clădiri.Peste 25.000 de persoane au murit anul trecut în accidente implicând garnituri de tren vechi şi supraaglomerate care circulă pe o reţea feroviară depăşită moral.Un fost ministru al Căilor Ferate a declarat că, dacă reţeaua ar fi fost întreţinută, accidentul nu ar fi avut loc. „Este absolut inacceptabil. Este un simptom al unui cancer adânc înrădăcinat în sistemul căilor ferate”, a declarat Dinesh Trivedi pentru presă.Premierul Narendra Modi a alocat fonduri masive, anul acesta, în vederea modernizării reţelei, însă o îmbunătăţire va fi resimţită peste mai mulţi ani.Şeful Consiliului Căilor Ferate A.K. Mittal a declarat pentru presă că o revărsare de ape a avut loc în zonă cu doar câteva minute înainte ca trenurile să ajungă acolo, afectând şinele. „Cu zece minute înainte trenurile mergeau normal. Nu era nicio problemă”, a spus el.Reţeaua căilor ferate indiene transportă aproximativ 23 de milioane de persoane zilnic.”Cele două accidente de tren din Madhya Pradesh sunt profund tulburătoare. (Sunt) profund îndurerat de pierderea de vieţi” omeneşti, afirmă Modi într-un mesaj postat pe Twitter.