Firma care urmează să aducă, în acest an, la Iași, cele 15 tramvaie second-hand, destinate extinderii parcului auto al Regiei Autonome de Transport Public (RATP) va fi cunoscută pe 22 septembrie, atunci când, la București, va avea loc licitația electronică organizată în acest scop. După cum a declarat, marți, primarul interimar Mihai Chirica, în ceea ce privește licitația pentru achiziționarea de către municipalitate a autobuzelor second-hand, data acesteia nu a fost, încă stabilită, documentația înaintată de Primărie aflându-se, în prezent, spre analiză, la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP). În bugetul pentru acest an al municipiului Iași a fost alocată suma de cinci milioane de lei în vederea achiziționării unui număr de 15 tramvaie second-hand, precum și a unui număr similar de autobuze, care urmează să întregească parcul auto al regiei locale de transport în comun. Măsura a fost luată și ca urmare a reintroducerii, începând cu data de 15 septembrie 2015, a traseului de tramvai nr. 9, care va face legătura între cartierul CUG și centrul orașului, prin Podu Roș, precum și din nevoia de suplimentare a mijloacelor de transport auto care circulă în prezent pe traseele din oraș. (E.M.)