Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc joi Schimbarea la Faţă a Domnului, ce aminteşte de o minune a lui Iisus, sărbătoare numită în popor Pobreajenul şi considerată a marca despărţirea de vară.Sărbătoarea se referă la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat pe munte ca să se roage.Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează desparţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să sosească. De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, apele a se răci, iar păsările migratoare încep a-şi pregăti plecarea. În această zi nu se lucrează, iar credincioşii duc la biserică fructe din noua recoltă, care se binecuvântează şi apoi se împart. Tot acum se adună şi plante de leac.Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte.Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă.Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.Mii de pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor , singurul munte izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos.Astăzi pe Tabor se înalţă două mănăstiri creştine, una ortodoxă (în partea de nord-est) şi una franciscană (în partea sudică). În mănăstirea de maici greco-ortodoxă de pe Tabor vieţuiesc şi câteva călugăriţe românce.De actuala biserică ortodoxă de pe Muntele Taborului se leagă numele arhimandritului român din Moldova Irinarh Rosseti, una dintre marile figuri ale monahismului românesc din secolul al XIX-lea. După ce a întemeiat şi a dezvoltat Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, acesta a plecat la Locurile Sfinte împreună cu ierodiaconul Nectarie Banul, ucenicul său, stabilindu-se în Muntele Tabor, unde a stat 16 ani. Cuviosul Irinarh începe construcţia unei mari biserici de piatră pe Muntele Taborului în cinstea Schimbării la Faţă a Domnului, dar nu va reuşi să o termine din cauza faptului că era în vârstă şi bolnav, încheierea acestei construcţii lăsând-o în grija ucenicului său, care se loveşte şi el de lipsa de fonduri. La un moment dat, neavând cu ce să întreţină sfântul lăcaş, îl închină Patriarhiei Ierusalimului, acesta fiind acum sub administrarea grecilor.