”Undă verde” pentru începerea lucrărilor de reabilitare și modernizare a malului stâng al râului Bahlui

mal stang - inceperea lucrarilorPrimăria a semnat contractul cu asocierea de firme care a câștigat licitația în vederea executării lucrărilor de reabilitare a malului stâng al râului Bahlui, în cadrul proiectului de pe Axa prioritară 1, inclus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene. Potrivit primarului interimar Mihai Chirica, constructorul are la dispoziție o săptămână pentru organizarea de șantier, după care va trebui să treacă efectiv la treabă. ”Este un tronson destul de lung, care începe de la  Podul ”Sfântul Ioan”, trece prin Podu Roș și merge, mai departe, către Podul de Piatră. Mai întâi vom ataca tronsonul cel mai important din cadrul acestui proiect, respectiv Podul Tudor Vladimirescu – Podu Roș și asta din două motive: unul ar fi că acolo sunt foarte multe universități, iar în al doilea rând pentru că tronsonul respectiv reprezintă o zonă foarte accesată, atât de către șoferi, cât și de pietoni, fiind o scurtătură care evită zona Elena Doamna”, a declarat, marți, primarul interimar Mihai Chiirca. Licitația pentru executarea lucrărilor de reabilitare a malului stâng al râului Bahlui a fost câștigată de asocierea de firme Victor Construct Botoșani și Eky Sam Târgu Frumos, oferta înaintată de cele două firme ridicându-se la suma de 18,2 milioane de lei. Termenul limită de finalizare a lucrărilor, potrivit contractului semnat între cele două părți, este luna decembrie 2015. Lucrările constau în reabilitarea a cinci tronsoane de carosabil, pe o lungime totală de 5,6 km, pe porțiunea cuprinsă între podul Sf. Ioan – bulevardul Metalurgiei – bulevardul Tudor Vladimirescu – Podu Roș – Podul de Piatră, la care se adaugă o porțiune din bulevardul Dimitrie Mangeron. Proiectul prevede amplasarea a 58 de bănci și a 220 de coșuri de gunoi, precum și reabilitarea trotuarelor aferente. De asemenea, cablurile suspendate pe stâlpi vor fi introduse într-un canivou subteran, pe o lungime de 10,2 km. În ceea ce privește lucrările de reabilitare a malului drept al râului Bahlui, proiect în valoare de 44 de milioane de lei, potrivit primarului interimar Mihai Chirica, pe 10 august expiră termenul pentru depunerea contestațiilor în urma licitației. ”În cazul în care nu vor exista contestații, vom semna contractul cu firma câștigătoare, astfel încât aceasta să se poată apuca de treabă în cel mai scurt timp”, a spus Mihai Chirica. Proiectul de reabilitare a malului drept al râului Bahlui prevede reabilitarea troturarelor, realizarea unei piste pentru bicicliști și canalizare pentru cablurile electrice, toate cuprinse pe tronsonul Podul de Piatră – Podul ”Sf. Ioan”.