Gheorghe Nichita revine în fruntea PSD Iași

revine nichitaDupă aproape trei luni de autosuspendare din toate funcțiile de conducere deținute la nivelul partidului, atât la nivel local, cât și regional și național, Gheorghe Nichita revine în fruntea Organizației Județene Iași a PSD. Întruniți miercuri după amiază ședință extraordinară, membrii Biroului Politic Județean (BPJ) al PSD Iași i-au cerut lui Gheorghe Nichita să renunțe la autosuspendarea din partid și să revină la conducerea filialei județene. În favoarea acestui lucru au votat 15 dintre membrii BPJ, în timp ce doar unul singur, respectiv Vasile Câtea, s-a abținut de la vot.  ”Am votat și am hotărât să susținem propunerea celor din teritoriu, a membrilor  Biroului Politic Județean care, cu o  singură excepție, au luat cuvântul; ceilalți  toți au luat cuvântul și au susținut ca domnul Nichita  să se întoarcă la conducerea organizației”, a declarat, la finalul întâlnirii, Victorel Lupu, președintele  interimar al Organizației Județene Iași a PSD. Gheorghe Nichita a mulțumit celor care s-au pronunțat în favoarea revenirii sale în fruntea PSD Iași, asigurându-i că va încerca să țină unită organizația. „PSD Iași are nevoie de unitate și nu de dezbinare. Le-am spus colegilor că revin în fruntea organizației, pentru a împăca și uni oamenii din partid. În acest moment, unitatea în partid este cel mai important lucru”, a spus Gheorghe Nichita. Acesta s-a autosuspendat din toate funcțiile deținute în partid pe 7 mai 2015, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au deschis un dosar pe numele său, în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi apelat la serviciile Poliției Locale pentru a-și urmări amanta. Pe perioada autosuspendării lui Nichita din fruntea organizației județene a PSD, interimatul la nivelul conducerii filialei a fost asigurat de prim vicepreședintele partidului, Victorel Lupu. Potrivit calendarului aprobat de conducerea partidului, în luna octombrie a acestui an vor avea loc alegeri atât la nivelul organizației municipale, cât și a celei județene a PSD Iași. Până în acest moment, nu este clar dacă Gheorghe Nichita va mai candida sau nu pentru un nou mandat în fruntea partidului, decizia urmând a fi luată abia după clarificarea situației juridice cu care acesta se confruntă. (E.M.)