Pasajul din Piața Unirii va fi redeschis la sfârșitul lunii august

pasajul piata uniriiLucrările de reabilitare și modernizare a pasajului subteran din Piața Unirii vor fi încheiate la sfârșitul lunii august, tot atunci urmând ca obiectivul să fie redeschis, oficial, și accesului pietonilor. Anunțul a fost făcut, miercuri, de primarul interimar Mihai Chirica, la sfârșitul vizitei pe care acesta a efectuat-o, împreună cu viceprimarul Daniel Mătăsaru, pe șantierul din Piața Unirii. ”Lucrările au decurs foarte bine la pasaj. Scările de acces au fost complet refăcute, iar pereții au fost placați cu dale din travertin. A fost înlocuită în totalitate rețeaua electrică și au fost modernizate, în totalitate, grupurile sanitare. De asemenea, a fost creată posibilitatea accesului persoanelor cu handicap în pasaj, ca urmare a construcției unor rampe în acest scop și au fost, totodată, montate și mai multe lifturi. La sfârșitul lunii august vom putea vorbi, cu siguranță, de finalizarea lucrărilor la acest obiectiv. Vor mai fi efectuate, apoi, câteva probe tehnice, după care pasajul va fi redat accesului pietonilor”, a declarat edilul. Lucrările de reabilitare și modernizare a pasajului subteran din Piața Unirii, obiectiv construit în urmă cu 40 de ani, sunt executate de SC Conest SA, ele făcând parte dintr-un proiect mai amplu, demarat anul trecut de municipalitate, care vizează, printre altele, reabilitarea străzii Lăpușneanu și a parcului Mitocul Maicii Domnului. Vizita de lucru a primarului interimar Mihai Chirica pe șantierul deschis în centrul orașului a inclus, de altfel, și aceste două obiective, la final, edilul arătându-se încântat de stadiul în care decurg lucrările. ”Pe strada Lăpușneanu, lucrările sunt finalizate în proporție de 99%. Mai trebuie montat doar o parte din mobilierul urban. Un lucru inedit este acela că întreaga activitate de anticariat care se desfășoară pe această stradă se va efectua, după încheierea lucrărilor, în cinci chioșcuri special amenajate. În paralel se lucrează pe strada Mitocul Maicii Domnului, pentru etapa de descărcare arheologică. În jurul datei de 15 august sperăm să primim certificatul de descărcare arheologică, după care vom începe lucrările de reabilitare și modernizare a străzii. Parcul este finalizat, în prezent lucrându-se la montarea mobilierului urban. În ceea ce privește lucrările de infrastructură din Piața Unirii, acestea au fost finalizate, urmând ca săptămâna viitoare să începem lucrările de înlocuire a pavimentului”, a precizat Mihai Chirica. Lucrările de modernizare a străzii Lăpușneanu și a pasajului subteran Piața Unriii fac parte din proiectul de regenerare urbană a centrului orașului, acestea incluzând reabilitarea completă a arealului cuprins între Piaţa Eminescu – Bulevardul Independenţei – strada Cuza Vodă şi bulevardul Ştefan cel Mare. Proiectul, în valoare de 13,5 milioane lei, din care 13,1 milioane de lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, iar 415.000 de lei aportul Primăriei, prevede refacerea pavimentului de pe strada Lăpuşneanu şi de pe esplanada pietonală din laterala Hotelului Unirea, reamenajarea parcului Mitocul Maicii Domnului, precum şi modernizarea pasajului subteran din Piaţa Unirii. Astfel, fosta alee istorică de promenadă a Iaşului va fi pavată cu granit şi va fi schimbat mobilierul urban şi iluminatul public. Refacerea pavimentului pe esplanada dintre bulevardul Independenţei şi Piaţa Unirii include şi amenajarea a două fântâni arteziene în cascadă. (E.M.)