Breaking News

Surpriză în UCL: Ajax a ratat calificarea în play-off-ul competiției

ajax eliminataVicecampioana Olandei, Ajax Amsterdam, a ratat a doua oară în istorie accesul în play-off-ul Champions League, după ce a fost învinsă pe teren propriu de austriecii de la Rapid Viena cu scorul de 3-2. În tur, se consemnase o remiză, 2-2. Precedenta contraperformanță data din 2001, când era eliminată de Celtic Glasgow, tot în turul al III-lea (1-3 și 1-0). Oaspeții, vicecampionii Austriei, au condus cu 2-0 prin reușitele lui Robert Berič (’12) și Louis Schaub (’39), iar gazdele au egalat în repriza a doua prin Arkadiusz Milik (’52) și Nemanja Gudelj (’75). Rapid Viena a izbutit una din cele mai răsunătoare victorii din istorie prin golul marcat de Louis Schaub (’77). Ajax, antrenată în prezent de Frank de Boer, se calificase de fiecare dată, în ultimii cinci ani, în grupele Ligii Campionilor. Dacă olandezii au în palmares patru Ligi ale Campionilor (1971-1973, 1995), o Cupă a Cupelor (1987), o Cupa UEFA (1992), două Supercupe ale Europei (1974, 1995) și două Cupe Intercontinentale (1972, 1995), Rapid Viena nu se mândește decât cu două finale de Cupa Cupelor (1985, 1996). Alte rezultate înregistrate în manșa a doua a turului al III-lea al Champions League: AS MONACO – Young Boys Berna (în tur, 3-1): 4 – 0 (Ivan Cavaleiro ’54, Layvin Kurzawa ’64, Anthony Martial ’70, Stephan El Shaarawy ’77); Molde – DINAMO ZAGREB (în tur, 1-1): 3 – 3 (Etzaz Hussain ’43, Mohamed Elyounoussi ’52-penalty, Ola Kamara ’75 / Marko Pjaca ’17, Arijan Ademi ’20, Marko Rog ’22) – la oaspeți, fundașul Alex Mățel a fost rezervă. Gazdele, care au evoluat în inferioritate numerică din minutul 72 (fundașul Vegard Forren a fost eliminat), au ratat două penalty-uri, prin Ola Kamara (‘8) și Harmeet Singh (’45+2); APOEL NICOSIA – FC Midtjylland (în tur 2-1): 0 – 1 (Erik Sviatchenko ‘3) – gazdele, antrenate de portughezul Domingos Paciência, au jucat în inferioritate numerică din minutul 29, după eliminarea mijlocașului brazilian Vinicius.