Avion de pasageri, escortat de aparate militare, deasupra Slovaciei şi Ungariei

avion-de-pasageri-escortat-de-aparate-militare-deasupra-slovaciei-si-ungariei-320851Avioane militare au escortat, joi după-amiază, deasupra Slovaciei şi Ungariei, o aeronavă de pasageri Boeing 757 care zbura din Marea Britanie spre Republica Cipru, în contextul în care piloţii aparatului civil nu au comunicat cu autorităţile de la sol.Forţele Aeriene ungare s-au aflat joi în stare de alertă, în contextul în care un avion de pasageri britanic zburase pe deasupra Cehiei şi Slovaciei fără ca echipajul să comunice cu autorităţile, informează MTI.Potrivit site-ului HVG.hu, autorităţile slovace au trimis două avioane de vânătoare de tip MIG-29 pentru escortarea aeronavei de pasageri, care zbura din Manchester (Marea Britanie) spre Larnaca (R.Cipru). Piloţii avionului de pasageri nu comunicaseră deloc cu autorităţile aeronautice din Cehia şi Slovacia.În acest context, Forţele Aeriene ungare au trimis două avioane de tip Gripen pentru a continua escortarea aeronavei de pasageri de la intrarea în spaţiul aerian al Ungariei.Presa ungară a precizat că avionul de pasageri de tip Boeing 757 aparţinea unei companii low-cost britanice.Observând că sunt urmăriţi şi în Ungaria de avioane de vânătoare, piloţii aeronavei de pasageri au luat legătura cu turnuri de control regionale, susţinând că nu au încălcat procedurile de comunicare. Avionul de pasageri a aterizat în siguranţă la destinaţie.