Breaking News

Demersuri ale deputatului Remus Cernea pentru salvarea unui castan

PARTIDUL REFORMIST - CANDIDATURA - PARLAMENT EUROPEANDeputatul Remus Cernea a intervenit, vineri, pentru a salva de la tăiere un castan în dreptul căruia este ușa de acces într-un spațiu comercial amenajat la parterul unui bloc de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. Cernea a declarat că, în situația în care municipalitatea ar fi trimis echipa de muncitori pentru tăierea copacului, s-ar fi opus, protejând arborele cu corpul său. „Dacă veneau să-l taie, m-aș fi opus fizic, aș fi stat în fața lor, aș fi încercat să protejez copacul cu corpul meu. Aș fi făcut tot ce pot fizic, cetățenesc, pentru că am conștiința faptului că tăierea acestui copac ar fi ilegală și, în fața unei ilegalități, te poți opune și cu forța”, a spus deputatul de Constanța, prezent în fața blocului unde a crescut castanul. Faptul că un reprezentant al administrației locale le-a menționat celor câțiva cetățeni aflați lângă castan că acest copac nu va fi tăiat arată, din punctul de vedere al lui Remus Cernea, că demersurile cetățenilor din zonă nu sunt zadarnice. „Mă aflu aici pentru a încerca să salvez acest castan împreună cu locuitorii din zonă, care s-au opus tăierii copacului. Este un castan impresionant, are peste 30 de ani și vina acestui copac este că a oferit oxigen, umbră, protecție. Dar, iată că, acum, vedem un magazin, cu o intrare care dă în acest copac și cei care au făcut magazinul ar fi dorit să îl taie, pentru că le optura cumva intrarea. Evident că ar fi fost un abuz, o ilegalitate, sancționată de legea 88/2014. Cred că trebuie să demonstrăm respect pentru mediu, pentru copaci, pentru spațiile verzi din orașe. Oricum, Constanța este un oraș văduvit de spații verzi, sunt foarte puține comparativ cu alte orașe din România și cu necesarul pentru cetățenii lui. Sunt bucuros că reprezentanții primăriei au venit și au confirmat că renunță să taie acest copac. Ca urmare a demersurilor cetățenilor din zonă, primăria nu dă curs solicitării făcute de proprietarul acestui magazin pentru a tăia copacul, ni s-a confirmat acum asta”, a declarat deputatul Remus Cernea. Acesta a spus că, pe de altă parte, există semne de întrebare cu privire la legalitatea construirii magazinului care are castanul în fața ușii de acces. „Din câte am văzut, din documente, există semne mari de întrebare cu privire la legalitatea acestei construcții care vine și acoperă chiar canale, utilități publice ceea ce este interzis de lege. Este bizar cum de s-a emis o autorizație de construcție pentru un astfel de spațiu care acoperă deja o parte din zona verde. După părerea mea, aici sunt mai multe abuzuri și sper ca ele să fie elucidate”, a afirmat parlamentarul. Șeful Serviciului Administrare Spații Verzi din Primăria Constanța, George Coman, a precizat că municipalitatea nu taie abuziv niciun copac. „Am venit aici pentru că am aflat de inițiativa domnului Remus Cernea și mi s-a părut uman să facem lumea să înțeleagă că niciodată nu vom tăia abuziv unul sau mai mulți copaci, dar trebuie să păstrăm un echilibru între copacul care poate fi salvat și cel care poate deveni primejdios, să pună în pericol viața oamenilor, mașinile parcate. Nu se va executa niciodată abuziv și executăm numai acolo unde există cerere și unanimitate pentru tăierea sau toaletarea acestuia sau altor copaci”, a spus Coman. Inițiatoarea acțiunii de salvare a castanului, cea care a apelat la sprijinul deputatului Remus Cernea, este o locatară a blocului cu castanul, avocata Luminița Uceanu. Conform acesteia, arborele a fost inițial toaletat, luna trecută făcându-se demersurile pentru tăierea lui de către proprietarul spațiului comercial. „Acest castan a crescut în 30 de ani, a fost toaletat în câteva zeci de minute, urma să fie tăiat. Suntem revoltați de tot ceea ce se întâmplă, avem dreptul la viață, la sănătate, există hotărâri de consiliu referitoare la protecția mediului, calitatea aerului, sunt directivele Uniunii Europene. Sperăm să salvăm cât mai mulți copaci și ne întrebăm cum de este atât de facilă obținerea acestor autorizații de tăiere, de construcție, de urbanism. Avem dreptul la o viață liniștită, la aer curat, la diminuarea poluării fonice, a stresului, avem nevoie de cât mai mult spațiu verde”, a afirmat Luminița Uceanu.