Căutările pilotului planorului dispărut pe 6 august vor continua și duminică, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională Gabriel Oprea, acestea urmând a fi extinse și în județul Buzău, informează un comunicat transmis AGERPRES de Ministerul Afacerilor Interne.
Conform sursei citate, decizia a fost luată în urma ședinței operative care a avut loc la nivelul punctului de comandă înaintat din județul Brașov și a analizelor efectuate la Centrul Național de Conducere Integrată din MAI. La ședința operativă care a avut loc în seara zilei de sâmbătă au participat reprezentanții tuturor forțelor implicate în acțiunile de căutare din ultimele 48 de ore — pompieri, jandarmi, polițiști, militari, salvamontiști, piloți civili ai Aeroclubului României și voluntari. Totodată, având în vedere că sâmbătă echipele de salvatori au primit din partea unui cetățean mai multe fotografii realizate în ziua de joi, în județul Brașov, care surprindeau un planor aflat în zbor, pentru verificarea zonei respective duminică vor avea loc mai multe căutări terestre și aeriene, inclusiv cu ajutorul unor parapante și motoparapante, care pot zbura la joasă înălțime, precizează comunicatul de presă. La acțiunile de duminică participă aproximativ 900 de forțe aparținând MAI, MApN, Salvamont, Direcțiilor Silvice, Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și voluntari. Pompierii detașați în sprijinul forțelor care acționează în județele Brașov, Dâmbovița, Prahova și Argeș vor rămâne mobilizați și duminică. La operațiunile de căutare aeriană participă 5 elicoptere ale MAI și MApN și 5 avioane ale Aeroclubului României. Operațiunile aeriene și cele de la sol sunt monitorizate prin Centrul Național de Conducere Integrată al MAI, vicepremierul Gabriel Oprea fiind informat permanent de derularea acestora. Conform MAI, în cursul zilei de sâmbătă, în operațiunea de căutare au fost implicate 850 de forțe și 12 aeronave. În seara zilei de 6 august, în jurul orei 21,50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost sesizat de ROMATSA despre faptul că un planor care a decolat în jurul orei 12,30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.