5.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă, descoperite de poliţiştii de frontieră ieșeni

cinci miiPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni, în colaborare cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în urma căreia  au identificat două persoane, cetăţeni moldoveni, care încercau să introducă ilegal în ţară, peste râul Prut, 4.737 pachete ţigări de contrabandă. Astfel, în data de 8 august a.c., în cadrul unei acţiuni de colaborare cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni, judeţul Iaşi, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse accizabile.  Pe timpul executării misiunii, poliţiştii de frontieră au depistat, în apropierea malului românesc al râului Prut, pe direcţia localităţii de frontiera Gura Bohotin, doi bărbaţi care nu îşi justificau prezenţa în zonă, iar în imediata apropiere au descoperit patru colete voluminoase învelite în folie de plastic de culoare neagră. ”Lucrătorii noştri au procedat la legitimarea bărbaţilor şi au stabilit că aceştia sunt cetăţenii din Republica Moldova I.R. şi A.B.,  în vârstă de 22 respectiv 23 ani.  Cu privire la cele constatate, cei doi au declarat că au fost racolaţi de un cetăţean din Republica Moldova care le-a propus ca în schimbul sumei de 1.000 lei moldoveneşti, pentru fiecare dintre ei, să transporte coletele peste râul Prut. În urma inventarierii celor patru colete a rezultat un număr de 94.740 ţigarete, în valoare de 52.224 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. Totodată, poliţiştii de frontieră români au procedat la informarea omologilor din Republica Moldova despre evenimentul de frontieră produs, iar autorităţile de frontieră din Republica Moldova au informat că, în urma cercetărilor efectuate, au au descoperit două colete voluminoase învelite în folie de plastic de culoare neagră. În cauză, lucrătorii noştri au întocmit bărbaţilor lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă calificată şi trecere frauduloasă a frontierei de stat”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, semnat de comisarul de poliție Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al acestei instituții. În baza acordurilor încheiate între România şi Republica Moldova, la finalizarea cercetărilor cele două persoane au fost predate autorităţilor de graniţă ale statului vecin. Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova, în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi depistării tuturor persoanelor implicate. (E.M.)