Breaking News

Cele mai multe persoane cu averi mari verificate de ANAF sunt din București, Ilfov și Suceava

anafAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) verifică, într-o primă etapă, 313 persoane fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, cele mai multe dintre acestea provenind din municipiul București (31 persoane) și județele Ilfov (34) și Suceava (14), potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES. ANAF anunța, joi, într-un comunicat, că programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu risc fiscal (PFRF) vizează verificarea veniturilor și a declarării acestora începând cu anul 2011, întrucât doar pentru acestea se poate aplica atât regula de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, cât și procedura de verificare, conform normelor stabilite de legiuitor. Pe următoarele locuri din punct de vedere al numărului persoanelor care vor fi verificate se situează județele Buzău și Tulcea, cu câte 10 persoane fizice controlate în fiecare județ, Constanța, Brăila, Galați, Brașov, Bihor, Cluj, câte 9 persoane fizice verificate, Vrancea, Vâlcea și Timiș, câte 8 persoane, Bacău, Prahova, câte 7 persoane, iar în Olt, Mureș, Maramureș, Mehedinți și Gorj câte 6 persoane. Printre județele cu cele mai puține persoane verificate se numără Dâmbovița, Arad, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Covasna, cu câte trei persoane verificate în fiecare județ, în timp ce în Vaslui sunt supuse controlului doar două persoane. Durata efectuării verificării fiscale este de maximum 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informații din străinătate. Într-o primă etapă au fost identificate persoanele care au efectuat cheltuieli semnificative, respectiv asociați/acționari care au împrumutat firma cu sume mai mari de 200.000 de lei, persoane fizice care cumpără bunuri sau case în valoare de peste 70.000 de euro, persoane fizice cu depozite anuale mai mari de 500.000 lei și persoane fizice care au cumpărat mașini mai scumpe de 25.000 de euro. Potrivit ANAF, un număr de 5.399 de contribuabili sunt vizați pentru prima serie de verificări fiind înființate 8 servicii distincte de verificări fiscale dedicate acestui program pentru care au fost alocate 100 de posturi. În eșantionul de risc PFRF intră persoanele fizice cu avere afișată semnificativă (imobile, autoturisme de lux, alte bunuri de mare valoare, creanțe din creditări acordate companiilor și/sau persoanelor fizice, depuneri semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuieli personale ridicate) nejustificată de veniturile declarate. Orice venituri constatate de organele fiscale, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu cotă de 16%, iar prin decizia de impunere se calculează și obligațiile fiscale accesorii (penalități, dobânzi). În cazul constatării de indicii care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni se sesizează organele de urmărire penală competente.