Ediția din acest an a Four Nations a fost câștigată de echipa de rugby a Australiei, care s-a impus cu 27-19, la Sydney, în finala cu Noua Zeelandă. O surpriză a furnizat Argentina, care a obținut prima sa victorie în deplasare, în această competiție: 37-25 în Africa de Sud. Cangurii s-au impus în fața rivalilor neozeelandezi prin punctele înscrise de Kepu 1 eseu (min. 44), Ashley-Cooper 1e (min. 60), White 1e (min. 73), 1 transformare (min. 72), 1 lovitură de pedeapsă (min/ 68) și Giteau 2t (min. 44, 61), 1lp (min. 26). Pentru All Blacks au marcat Milner-Skudder 2e (min. 55, 64) și Carter 3lp (min. 8, 29, 50). În urma acestui succes, Australia câștigă pentru prima oară Rugby Championship de la integrarea Argentinei în competiție, în 2012 (edițiile din 2012, 2013 și 2014 au fost dominate de Noua Zeelandă, care nu pierduse până acum decât un singur meci). În ultimul meci al ediției din acest an a Four Nations, selecționata Argentinei s-a impus cu 37-25 (27-13) pe terenul Africii de Sud. Este primul succes al ”pumelor” într-o partidă disputată în deplasare, în această competiție. Punctele au fost marcate de Jager 1e (min. 35), Le Roux 1e (min. 48), Habana 1e (min. 78), Pollard 2t (min. 36, 48), 2lp (min. 9, 28), respectiv Bosch 1e (min. 1), 1lp (min. 39), 1dg (min. 62), Imhoff 2e (min. 22, 30) și Hernandez 3t, 1lp (min. 37).