Breaking News

Valeriu Streleț: „Avem un scop comun – continuarea parcursului european al R. Moldova prin acțiuni concrete”

streletPrim-ministrul Valeriu Streleț a avut marti o întrevedere cu șeful Oficiului Consiliului Europei (CoE) în Republica Moldova, José-Luis Herrero. Oficialii au discutat despre perspectivele de colaborare pe diferite segmente, unde Guvernul R. Moldova are nevoie de susținere din partea CoE, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Executivului.În special, părțile s-au referit la reforma justiției și combaterea corupției, reforma Procuraturii, situația din Autonomia găgăuză și cea din regiunea transnistreană. Premierul Valeriu Streleț a apreciat înalt parteneriatul Republicii Moldova cu CoE și interesul cu care acesta monitorizează evoluțiile din țara noastră. „Sînt convins că relațiile între Moldova și CoE vor fi aprofundate. Avem un scop comun – continuarea parcursului european al Republicii Moldova nu doar prin declarații, dar prin acțiuni concrete”, a menționat Prim-ministrul. În context, șeful Executivului a subliniat necesitatea actualizării Planului de Acțiuni (PA) privind implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. „Avînd în vedere întîrzierile care au fost admise pe mai multe sectoare, trebuie să elaborăm și să aprobăm un nou PA în timpul cel mai apropiat. În acest sens, contăm pe înțelegerea şi operativitatea partenerilor de dezvoltare în vederea setării şi lansării următoarelor proiecte din PA”, a spus Valeriu Streleț. La rîndul său, José Luis Herrero a reiterat disponibilitatea CoE de a sprijini cursul european al Republicii Moldova, de a oferi asistență și expertiză acolo unde este necesar. „Sîntem deschiși pentru discuții și credem că vom avea, în continuare, un dialog eficient. Moldova este un exemplu pentru țările din cadrul Parteneriatului Estic și trebuie să vă mențineți poziția de lider”, a remarcat șeful Oficiului CoE în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre situația din Găgăuzia și recenta vizită a Premierului întreprinsă în Autonomie. „Apreciem atenţia acordată de către CoE situaţiei din Găgăuzia. În acest sens, ținem să precizăm că interesul prioritar al autorităţilor moldoveneşti constă în menţinerea stabilităţii în această regiune şi includerea Găgăuziei în procesele de dezvoltare economică şi integrare europeană”, a subliniat Valeriu Streleț.La final, șeful Oficiului CoE în Republica Moldova, José-Luis Herrero, l-a felicitat pe Premierul Valeriu Streleț cu prilejul învestirii în funcție și i-a urat succes. Jose Luis Herrero a preluat funcția de șef al Oficiului Consiliului Europei la Chișinău în octombrie 2014.