Aeroportul Iași susține un echipaj ce concurează la ediția din acest an a ”Raliului Iașiului”

 

echipajAeroportul Internațional Iași va susțiune un echipaj care va participa la ediția din acest an a ”Raliului Iașiului”, eveniment programat în perioada 10-12 septembrie. Echipajul este format din pilotul Dacian Nicolae Dicu și copilotul Ioana Stan. Decizia de a susține echipajul format din Dacian Dicu și Ioana Stan a fost simplă, amândoi componenții fiind ieșeni ce pilotează un autoturism românesc. De asemenea, Aeroportul Iași este o organizație ce promovează egalitatea de șanse. Femeile pilot, indiferent că sunt piloți de aeronave sau piloți de raliu, sunt un exemplu de urmat, dar și de încurajat de către restul societății, susțin reprezentanții Aeroportului Iași. “În afara vizibilității pe care o câștigăm de ambele părți, în această colaborare cu Raliul Iașiui, mai importantă este, cred, mândria locală și faptul că putem promova lucruri bune, pozitive despre membrii comunității noastre. Sunt oameni care au o pasiune, fiind și profesioniști în ceea ce fac. Este evident că avem multe lucruri în comun”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Iași. “Fenomenul sportului cu motor a luat amploare în zona Moldovei și în zona Iașiului, mai ales în ultima vreme. Noi credem că avem o contribuție directă la această dezvoltare, pentru că acum doi ani am obținut locul trei, iar anul trecut am obținut locul întâi în ceeea ce privește organizarea de raliuri în România. Echipajul format din Ioana și Dacian este echipajul cu numarul șapte, înscris la clubul nostru, XS Motorsport, organizatorul Raliului Iașilui. Le urăm succes, sigur vor obține rezultate bune, acum că au “aripi” de la Aeroportul Iași”, a declarat Claudiu Butucel, director organizatoric al ediției din acest an a ”Raliului Iașiului.  (E.M.)