China: Bilanțul exploziilor de la Tianjin crește la 44 de morți și 520 de răniți

explozie_china__3456787654_69309100Seria de explozii gigantice care a avut loc miercuri seara într-o zonă industrială din orașul portuar Tianjin, în estul Chinei, s-a soldat cu cel puțin 44 de morți, potrivit unui nou bilanț difuzat joi de agenția oficială Xinhua, citată de AFP și TASS.
Potrivit Xinhua, 12 dintre victime sunt pompieri. De asemenea, alți 36 dintre pompierii care s-au implicat în operațiunile de stingere a focului au fost dați dispăruți. Legătura cu aceștia a fost pierdută după o puternică explozie, iar de atunci nu se știe nimic de soarta lor. Declanșate la o întreprindere din zona portuară unde o încărcătură de substanțe explozibile a luat foc, detonările s-au soldat și cu 520 de răniți, dintre care 66 grav, precizează agenția. Potrivit martorilor oculari, suflul exploziei a spart geamurile locuințelor situate pe o rază de 2 kilometri și a avariat peste 1.000 de autoturisme. Imaginile de la fața locului arată că, imediat după explozie, a cărei putere este evaluată la 3 tone în echivalent de trotil, în zona incidentului a izbucnit un puternic incendiu. După acest incendiu, la depozit au avut loc alte câteva explozii în momentul când pompierii se luptau cu flăcările. Puterea celei mai mari explozii a echivalat cu detonarea a 21 de tone de trotil. Deocamdată, nu există informații privind cauzele tragediei. Numărul persoanelor rănite care ajung la spital crește în mod constant, au fost desfășurate puncte mobile pentru donat sânge. Echipele de salvare nu exclud ca sub ruine să se afle încă oameni. Xinhua notează, de asemenea, că în zona incidentului se simte un puternic miros de substanțe chimice, însă probele preluate din aer nu au indicat prezența unor substanțe periculoase. Tianjin, situat la 140 de kilometri sud-est de Beijing, este unul dintre cele mai mari orașe din China, cu aproape 15 milioane de locuitori, potrivit cifrelor din 2013. Oraș manufacturier și unul dintre principalele porturi din China, Tianjin este, de asemenea, unul dintre cele patru orașe ale țării care au obținut statutul de provincie, alături de Beijing, Shanghai și Chongqing. Respectarea normelor de securitate în cadrul complexelor industriale rămâne una problematică în China, proprietarii eludând reglementările în vigoare pentru a economisi bani și preferând să mituiască inspectori corupți pentru a evita controalele prea riguroase. Potrivit televiziunii centrale CCTV, președintele chinez Xi Jinping a îndemnat la depunerea ‘tuturor eforturilor posibile pentru a le veni în ajutor victimelor și a stinge incendiul’, în timp ce focul continuă să facă ravagii, fiind așteptată o agravare a bilanțului.