Institutul de Studii Financiare și-a început activitatea

isfInstitutul de Studii Financiare (ISF), înființat prin fuziunea dintre Fundația Institutul de Management în Asigurări și Fundația Institutul de Asigurări, și-a început, joi, oficial activitatea, potrivit unui comunicat remis AGERPRES de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Misiunea ISF este să sprijine dezvoltarea organizațiilor, instituțiilor și persoanelor care își desfășoară activitatea sau care intenționează să activeze în domeniul asigurărilor, pensiilor private și investițiilor financiare, al activităților conexe sau similare cu aceste activități, precum și al managementului riscului, al managementului resurselor umane și al managementului organizației. Printre principalele direcții de acțiune ale institutului se numără asigurarea pregătirii, perfecționării și specializării profesionale a persoanelor care lucrează în domeniul serviciilor financiare, acordarea de atestate profesionale, elaborarea de standarde ocupaționale și sisteme de evaluare bazate pe competențe, realizarea de studii și cercetări în domeniul serviciilor financiare nebancare, editarea de publicații de specialitate, elaborarea de propuneri de norme tehnice și principii profesionale aplicabile în domeniul financiar nebancar, precum și organizarea de activități de informare și educare în domeniul financiar, la nivel național și internațional. Noua entitate dedicată pregătirii profesionale — cu precădere în sectorul serviciilor financiare nebancare — are ca fondator Autoritatea de Supraveghere Financiară și este susținută de asociații reprezentative din domeniu, în calitate de membri: Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR), Uniunea Națională a Societăților de Asigurare din România (UNSAR), Asociația de Drept a Asigurătorilor din România (ADAR) și Asociația Română de Actuariat (ARA), fiind în curs de înscriere și alte asociații profesionale ale pieței financiare nebancare. Conducerea și administrarea ISF vor fi asigurate de un Consiliu Director compus din cel puțin cinci membri, cu un mandat de 4 ani, iar conducerea și coordonarea activității curente vor intra în responsabilitatea unui director general. Pe termen lung, ISF își propune alinierea activității la cerințele europene, trecerea de la acumularea de cunoștințe la acumularea și evaluarea de competențe, furnizarea de programe de formare profesională pentru domeniul financiar nebancar adaptate noilor procese organizaționale, determinate de cerințele legislative, de dinamica pieței și a cadrului european, contribuind la maturizarea pieței financiare nebancare din România, la crearea capacității acesteia de a face față concurenței induse de globalizare sau efectelor crizelor economice. Autoritatea de Supraveghere Financiară este instituția care autorizează, reglementează, supraveghează și controlează entitățile care activează pe piața financiară non-bancară din România. ASF a fost înființată în 2013 prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNV.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).