Lucrările de înlocuire a căii de rulare a tramvaielor în intersecția de la Podu Roș vor fi încheiate pe 13 septembrie, dată la care urmează să fie repus în funcțiune și traseul de tramvai nr. 9, care va face legătura între cartierul CUG și centrul orașului. Potrivit primarului interimar Mihai Chirica, ”Astăzi au început turnările de asfalt pentru montarea liniei și au început, de asemenea, și lucrările de hidroizolație, care urmează să fie finalizate în cirsul zilei de mâine. Tot mâine vom aduce și linia de tramvai și sistemele de automatizare, care urmează să fie montate în intersecția de la Podum Roș. Toate aceste echipamante sunt în acest moment în curtea noastră, montarea lor urmând să se afacă în perioada 15 august – 13 septembrie. Pe 13 septembrie, toată linia de tramvai trebuie să fie montată, automatizată, pusă în funcțiune și cu asfaltul pe ea, pe care să putem călca. Tot începând de astăzi au demarat și lucrările de supralărgire la rondul din Podu Roș, care vor continua și în perioada următoare, astfel încât până pe 14 septembrie, când începe școala, proeictul să fie finalziat în proporție de 99%”, a declarat Mihai Chirica. Lucrările de înlocuire a căii de rulare a tramvaielor în intersecția de la Podu Roș fac parte din proiectul ”Dezvoltare şi reabilitare arteră funcţională Sud”, care presupune înlocuirea a opt kilometri linie simplă de tramvai, reabilitarea reţelei stradale pe o suprafaţă de 66.000 metri pătraţi, modernizarea trotuarelor pe 30.000 metri pătraţi şi realizarea unei piste de biciclete cu o lungime de patru kilometri. Proiectul trebuie finalizat în acest an, mare parte din banii alocați pentru realizarea acestei investiții reprezentând fonduri europene nerambursabile. (E.M.)