Mihai Chirica: ”Măsura de replantare a teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt va fi decisă de ieșeni”

 

chirica mihai 06Decizia de replantare a teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt ar putea fi pusă în practică doar în cazul în care majoritatea ieșenilor va dori acest lucru. Într-o conferință de presă, susținută joi, 13 august, la sediul municipalității, primarul Mihai Chirica a declarat că propunerea de replantare a teilor pe cea mai importantă arteră de circulație din oraș, înaintată de Grupul de inițiativă civică ”Iașul Iubește Teii”, este una ”interesantă”, care trebuie, însă să aibă susținerea majorității ieșenilor. ”Este un proiect sensibil, care ridică și va ridica, în orice rezolvare a sa, puncte de vedere, interpretări, elemente obiective și elemente subiective. Nu cred că merită să intrăm acum într-o dezbatere pro sau contra replantării teilor pe pietonalalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Pentru că, oricum aș pune problema, ar apărea și punbcrte de vedere care m-ar contrazice. Nu putem și nu vom face niciodată, sau cel puțin eu nu voi accepta ca cineva să nu deschidă ușa oricărei idei, indifferent că vine dintr-o parte mai mult sau mai puțin plăîcută a derulării unor proiecte. Am primit, într-adevăr, acest proiect, m-am uitat pe el, am scultat ce a avut în vedere echipa dumnealor atunci când au conceput acest material pe care ni l-au transmis și le-am spus un lucru pe care vi-l spun și dumneavoastră: nu pot să mă poziționez de nicio parte, mai departe de parte ape care se pune orașul Iași, prin cetățenii săi. Dacă punctual de vedere, într-o manieră cât de poate de corectă și de democratic va decide că este nevoie să înlocuim salcâmii japonezi cu tei, atunci așa vom face; dacă, ânsă, cetățăenii municipiului Iași, într-o manieră transparentă și  democratic vor spune că nu cred că este oportună acum sau vreo dată înlocuiorea salcâmilor cu tei, atunci vom respecta acest punct de vedere. Până la urmă, decizia nu trebuie să fie una sută la sută administrativă, pentru că plantarea teilor în municipiul Iași nu este un subiect egal cu plantarea teilor în oricare alt municipiu din România. În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanții Grupului Iașul Iubește Teii am avut și o rugăminte la ei și anume că, în cazul în care vor reuși să nu transforme acest demers într-un vehicul politic pentru X și Y, dacă vor reuși să se desprindă de acele lucruri mai puțin academic care s-au pronunțat în presa ieșeană față de ce s-a întâmplat cu teii de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt în gura unor politicieni și dacă vor rămâne, în continuare, consecvenți unei atitudini civice, abvordarea atât a cetățenilor municipiului Iași, cât și a noastră, în general, va fi cea obiectivă și oportună”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. Edilul a precizat că ieșenii își vor putea exprima părerea în legătură cu propunerea de replantare a teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt la Centrele de Cartier ale Primăriei, acolo unde urmează să fie amplasate mai multe urne în acest scop. Mihai Chirica a spus că, în cazul în care ieșenii vor decide replantarea teilor, acest lucru s-ar putea face atât prin voluntariat, cât și cu ajutorul municipalității. Reamintim că, miercuri, 12 august, reprezentanții Grupului de inițiativă civică ”Iașul Iubește Teii” s-au întâlnit, la sediul municipalității, cu primarul interimar Mihai Chirică, căruia i-au înmânat un proiect de replantare a teilor pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Proiectul include detalii tehnice referitoare la plantare, alături de planşe grafice şi simulări (înainte şi după replantare), precum și o scrisoare deschisă, în care sunt detaliate multiplele argumente istorice, culturale şi ecologice care vin în sprijinul acestei propuneri. Decizia de tăiere a celor 108 tei de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost luată de Primărie în luna februarie 2013, fără consultarea populației. Măsura a creat nemulțumiri în rândul ieșenilor, în urma ei luând ființă mai multe organizații și asociații de protecție a teilor, cea mai cunocută dintre acestea fiind Grupul de iniţiativă civică „Iaşul Iubeşte Teii”, din care fac parte personalități ale lumii academice, oameni de cultură și artiști locali. (E.M.)