CFR Călători suplimentează cu două trenuri capacitatea de transport pe ruta Constanța – București, pentru preluarea fluxului mare de călători înregistrat în aceste zile pe Litoralul Mării Negre, a declarat, duminică, pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu. Potrivit sursei citate, călătorii își pot cumpăra duminică bilete la trenul InterRegio 12890 care va pleca din Constanța, la ora 20,20, și va sosi în București, la ora 23,11, iar luni, la trenul InterRegio 12891, care va pleca din București, la ora 2,45, și va sosi în Constanța, la ora 5,45. În acest an, către Litoralul Mării Negre au circulat zilnic din toată țara peste 40 de trenuri.