Breaking News

IPS Andrei Andeicuț își exprimă îngrijorarea față de numărul mare de divorțuri

mitropolit_andrei_andreicut-presalocala_com-640x360IPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului, a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie dedicată Praznicului Adormirii Maicii Domnului în fața a peste 30.000 de credincioși adunați, ca în fiecare an, la mănăstirea Nicula. În cuvântul său de învățătură, el și-a exprimat îngrijorarea pentru disoluția familiei în România, pentru numărul mare de divorțuri care sunt înregistrate anual, subliniind că, dacă pentru doi tineri căsătoriți divorțul este o nefericire, pentru copiii lor este o catastrofă. Ierarhul a spus că oamenii ar trebui să aibă mai multă încredere în Fecioara Maria, pentru că ea îi va ajuta să găsească răbdarea de a trece peste greutăți. Mitropolitul Clujului a amintit povestea pierderii copilului Isus după un pelerinaj la Ierusalim de Paște. Plecând înapoi spre casă, Fecioara Maria a observat că Isus nu este și, îngrijorată, s-a întors să îl caute, găsindu-l la templu. „De ce era îngrijorată Maica Domnului? Îi era teamă că i se destramă familia, că și-a pierdut preaiubitul său fiu. (…) Văzând că are loc în lume o tragedie, că se dispersează familia creștină, Maica Domnului plânge. Numai anul trecut în România au fost 26 de mii de divorțuri. Și câte mii de copii nu au rămas traumatizați. Este o tragedie, dar pentru copii acest lucru este ucigător”, a afirmat mitropolitul, în cuvântul său intitulat „Maica Domnului, îngrijorată de dispersarea familiei creștine”. El a amintit de rolul important pe care familia l-a avut de-a lungul istoriei și a subliniat că numai de la ea poate veni reabilitarea oamenilor. IPS Andrei Andreicuț a îndemnat tinerele familii să facă cel puțin câte trei copii, „unul pentru tată, unul pentru mamă și unul pentru țară și Biserică”. „Atunci nu ne-am mai împuțina. (…) Anul trecut, în 26 de mii de familii acest inel de aur al nunții s-a rupt. Care o fi cauza? Cauza cea mai importantă este că oamenii nu mai au suficientă credință în Dumnezeu”, a spus înaltul ierarh. În opinia sa, o altă cauză a destrămării familiilor românilor este exodul tinerilor către alte țări. „O altă cauză este acest exod a milioane de oameni tineri, căsătoriți și necăsătoriți, în Spania, Italia, Franța, Anglia și pe alte plaiuri pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. Motivația lor este obiectivă, dar ne doare sufletul, pentru că țara se împuținează și este și cauza înmulțirii divorțurilor, pentru că nu întotdeauna merg cei doi împreună, unul merge, unul rămâne acasă. Și chiar de merg amândoi, condițiile de muncă, condițiile de locuit, pe mulți dintre ei îi fac să divorțeze”, a spus mitropolitul. Potrivit ierarhului, soluția pentru aceste probleme este reîntoarcerea către credință. Peste 30.000 de credincioși s-au adunat, sâmbătă, la Mănăstirea Nicula din Cluj, unde anual, la Adormirea Maicii Domnului, are loc cel mai mare pelerinaj din Transilvania și unul dintre cele mai importante din țară. Mulți dintre credincioși au sosit la mănăstire încă de joi pentru a participa la cât mai multe dintre evenimentele premergătoare sfintei sărbători, dar și pentru a ocupa un loc în curtea bisericii de unde pot asculta toate slujbele oficiate.