Burse pentru copiii înzestrați, dar fără posibilități materiale

 

o sansaŞcoala ”Varlaam Mitropolitul” din Iași oferă patru burse la gimnaziu, pentru elevii de clasa a VI-a. Acesta este cel mai nou proiect al Şcolii “Varlaam Mitropolitul”, care îşi propune să susţină copiii înzestraţi şi fără posibilităţi materiale să aibă acces la o educaţie la standarde înalte. Demersul urmăreşte susţinerea dezvoltării copiilor, folosind modelul inteligenţelor multiple,  aplicat de mai mult timp la Școala “Varlaam Mitropolitul”. ”Această abordare educaţională presupune nu doar dezvoltarea inteligenţei academice, ci şi a celei emoţionale şi spirituale. Profesorii urmăresc o creştere echilibrată a copiilor şi îi călăuzesc pe fiecare să-şi descopere drumul propriu şi să-şi împlinească vocaţia. Elevilor li se oferă un mediu educaţional care îi învaţă şi îi pregăteşte pentru a face faţă provocărilor vieţii. Tuturor li se dă şansa de a învăţa cu bucurie şi a se autodepăşi”, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor. Primul pas în derularea proiectului ţine de identificarea copiilor şi există deja trei direcţii – învăţătorii şi profesorii cu care lucrează în perioada anului şcolar, apoi părinţii sau apropiaţii familiilor din care provin copiii şi preoţii. Fiecare bursă din cele patru include taxa de şcolarizare anuală pe cei trei ani de gimnaziu în cadrul Şcolii „Varlaam Mitropolitul”, cazare, masă, supraveghere şi asistenţă la Colegiul “Sfântul Nicolae”, mentorat asigurat de către profesori. Programul se poate continua şi la Liceul “Varlaam Mitropolitul”. Candidaţii vor trebui să depună un dosar de înscriere care să cuprindă, pe lângă un formular, o scrisoare de recomandare din partea unui profesor sau a dirigintelui, o dovadă a mediilor din clasa a V-a conform carnetului de elev şi dovezi ale situaţiei veniturilor familiale. Selecţia va consta într-o evaluare a dosarului personal, un interviu cu elevul şi familia, aplicarea unor teste de evaluare şi identificare a potenţialului, înclinaţiilor şi a Coeficientului de Inteligenţă Totală. Bursa va fi acordată în funcţie de cinci criterii : creativitate, curiozitate, perspicacitate şi potenţial, abilităţi de comunicare şi prezentare şi deschidere la spiritualitatea ortodoxă. Dosarul de înscriere se poate trimite prin email la adresa anamaria.timofti@scoalavarlaam.ro, vreau@scoalavarlaam.ro,  sau se poate depune la secretariatul Şcolii “Varlaam Mitropolitul” până pe 5 septembrie 2015. Interviurile şi selecţia vor avea loc în perioada 17 august – 11 septembrie. (E.M.)