Şanse de integrare pe piaţa muncii pentru femeile defavorizate din mediul rural din judeţul Iaşi

sanse femei integrateAsociaţia ”Harmony in the social area“, alături de Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, lansează proiectul ,”Sprijin şi suport pentru femei defavorizate’’, care are ca scop dezvoltarea abilităţilor în domeniul croitoriei pentru un număr de 12 femei din judeţul Iaşi, ce aparţin grupurilor vulnerabile (şomeri), cu vârsta de peste 45 de ani, mame singure și, respectiv, mame care au copii cu dizabilităţi. Bugetul proiectului este de 30.950 de lei, din care 24.950 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din bugetul județului, respectiv al CJ Iași, conform prevederilor Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. ”Pentru identificarea grupului ţintă vom colabora cu primăriile din Tomeşti, Valea Lupului şi Miroslava. Totodată, vom colabora şi cu ONG-urile care se ocupă de copiii cu dizabilităţi şi ale căror mame vor să urmeze acest curs, ca mai apoi să poată folosi cunoştinţele în interesul familiei, pentru mici reparaţii vestimentare sau confecţionarea de articole textile de uz casnic”, a declarat Ema Ciobanu, preşedintele executiv al Asociaţiei ”Harmony in the social area”. Durata implementării proiectului este de două luni, începând cu 17 august 2015. La finalul cursului, articolele realizate de grupul ţintă vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii. Rezultatele așteptate ca urmare a implementării acestui proiect sunt: creşterea gradului de promovare şi conştientizare a incluziunii socio-profesionale a femeilor şomere, de peste 45 de ani; 12 femei din mediul rural, care vor dobândi abilităţi specifice domeniului croitoriei/confecţiilor textile; după finalizarea proiectului cursantele au posibilitatea de a înfiinţa ateliere la nivelul micro-comunităţii lor unde să ofere servicii de croitorie/ confecţii textile pentru familie, rude, consăteni; una, două cursante vor colabora cu Asociaţia ”Harmony in the social area“ în ceea ce priveşte confecţionarea de diverse articole textile din metrajul existent în magazinul organizaţiei. Asociaţia ”Harmony in the social area” Iaşi a fost înfiinţată în anul 2013 şi are ca scop reprezentarea intereselor persoanelor şomere sau fără ocupaţie, de peste 45 de ani, în vederea consilierii şi reorientării profesionale a acestora. În baza unui protocol de colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi, asociația desfăşoară activităţi comune de reintegrare profesională a persoanelor din grupul ţintă, prin organizarea de târguri de locuri de muncă, organizarea de cursuri în diverse ocupaţii şi meserii. De asemenea, asociația are colaborări pe diverse domenii cu alte ONG-uri din Iaşi, dar şi din ţară – AFR din Bucureşti, Star of Hope România, Fundaţia Somerset România, Fundatia Link România etc. Asociația ”Harmony in the social area” face parte din Comisia ONG care este constituită din actorii cei mai activi din societatea civilă, fiind parte a Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială a judeţului Iaşi, un parteneriat realizat între Instituţia Prefectului Județului Iași, Primăria Municipiului Iași şi Consiliul Judeţean Iaşi. (E.M.)