Toți cei șapte tineri din Văleni acuzați de viol, condamnați la închisoare cu executare

7 violToți cei șapte tineri din Văleni acuzați că, în noiembrie 2014, au violat o elevă, au fost condamnați, luni, în primă instanță, de Judecătoria Vaslui, la închisoare cu executare.Pedepsele celor șapte variază între 5 ani și opt luni și 8 ani și patru luni de închisoare. Instanța a dispus totodată cu titlu executoriu emiterea de mandate de arestare pe 30 de zile pe numele celor șapte, înlocuind astfel măsura controlului judiciar. Astfel, cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu au fost condamnaţi la şase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că se aplică pedeapsa cea mai grea, de şase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat şapte ani de închisoare.Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au primit cele mai mici pedepse, adică 5 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare.

Sentinţa Judecătoriei Vaslui în cazul celor şapte inculpaţi:

Silviu Ovidiu Burada – 8 ani şi 4 luni de închisoare

Paul Andrei Burlacu – 7 ani de închisoare

Silviu Avădanei – 7 ani de închisoare

Petrică Ionuţ Bolboceanu – 7 ani de închisoare

Ionuţ Bogdan Boicu – 5 ani şi 8 luni de închisoare

Alin Dumitru Rotaru – 5 ani şi 8 luni de închisoare

Ioan Surleac – 5 ani şi 8 luni de închisoare

Cei şapte tineri nu au fost prezenţi în sala de judecată, însă instanţa a decis înlocuirea controlului judiciar în cazul lor cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile, decizia fiind executorie şi fiind pusă în aplicare de poliţişti. Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile atât de către procurori, cât şi de cei şapte tineri.