Trei noi consilieri la nivel înalt în domeniul bancar, macro-financiar şi anticorupţie vor oferi ajutor Republicii Moldova prin intermediul Misiunii Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice (EUHLPAM), informează MOLDPRES.Misiunea a fost formată ca răspuns al Uniunii Europene la solicitarea Guvernului moldovean de a i se acorda asistenţă în cadrul reformelor democratice şi a parcursului european al ţării, se precizează într-un comunicat al Delegației UE în Moldova.Un grup de consilieri în politici publice au fost detaşaţi în principalele instituţii de stat. Aceştia oferă consiliere în domeniul politicilor publice autorităţilor naţionale în vederea consolidării capacității acestora de a implementa agenda de asociere UE-Moldova.Misiunea a oferit sprijin pentru implementarea Acordului de Asociere şi a standardelor şi regulamentelor UE, prin expertiză la nivel înalt în diferite domenii. Actualmente, Misiunea oferă consiliere în politicile publice în următoarele sectoare: energetică, economie, educaţie, afaceri interne (inclusiv poliţie), transport şi anticorupţie.Unul dintre noii experți oferă consiliere la nivel înalt în oficiul prim-ministrului în probleme legate de combaterea corupţiei, altul va activa în sectorul bancar, iar cel de-al treilea va oferi Ministerului Finanțelor expertiză în domeniul administrării finanţelor publice şi a prognozelor macro-financiare.