Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, că PSD a coborât discuţiile privind Codul fiscal la un nivel mai degrabă tehnic, decât politic, prin mandatarea ministrului Finanţelor pentru a participa la negocieri, afirmând că PNL îşi va nuanţa componenţa delegaţiei în funcţie de participarea anunţată.”PSD a coborât nivelul discuţiilor la un nivel mai degrabă tehnic, decât politic, anunţând prin vocea domnului Dragnea că trebuie să meargă ca şef de delegaţie ministrul Finanţelor. Deci, probabil discuţiile vor avea mai degrabă un caracter tehnic. În mod evident, noi ne vom nuanţa componenţa delegaţiei în funcţie de participarea care va fi în special din partea PSD”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL.Orban a mai afirmat că liberalii se aşteaptă ca, în cadrul consultăriilor pe tema Codului fiscal, să se prezinte toate calculele care au stat la baza fundamentării proiectului, adăugând că aceştia vor să li se spună pe ce se bazează promisiunile Guvernului legate de creşterea cheltuielilor publice.Prim-vicepreşedintele PNL a menţionat că aşteaptă ca, pe parcursul discuţiilor politice, care vor urma celor tehnice, aşa cum afirma Cătălin Predoiu, Guvernul şi aliaţii acestuia „să se arate dispuşi la dialog şi responsabilitate”.”Normal, aşteptăm, lăsând la o parte discuţiile tehnice, cele mai importante sunt discuţiile politice, în care vrem să vedem foarte clar în ce măsură există o disponibilitate la dialog şi mai ales la responsabilitate din partea PSD şi a aliaţiilor care sprijină Guvernul Ponta”, a mai spus Orban.De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL a arătat că iniţiativa dialogului pe tema Codului fiscal a aparţinut liberalilor şi nu UNPR, care „s-a intercalat şi s-a făcut că a uitat de invitaţia lansată de PNL”.În ceea ce priveşte poziţia UNPR în cadrul negocierilor, Ludovic Orban a afirmat că nu îşi face „niciun fel de iluzie cu privire la repoziţionarea UNPR, pentru că UNPR este indisolubil legat de PSD”, afirmând că UNPR este cel care „ţine în viaţă Guvernul Ponta”.Liberalul a mai susţinut că formaţiunea condusă de Gabriel Oprea este „un partid care nu poate să stea pe propriile picioarele sale şi care în toate acţiunile pe care le întreprinde caută să îşi maximizeze rezultatele la meciurile pe care le are cu PSD”. În opinia lui Ludovic Orban, UNPR ar urmări ca la alegerile locale şi parlamentare să îşi mărească numărul de oameni pe listele comune PSD – UNPR.Ludovic Orban a mai afirmat că miercuri vor fi stabilite data şi locul dezbaterii pe tema Codului fiscal, urmând ca acestea să se comunice participanţilor la dezbatere.Liderul UNPR Gabriel Oprea a declarat, marţi, că la discuţiile tehnice pe tema Codului fiscal, care vor avea loc în 20 august, formaţiunea sa vine „fără mandat”, însă în Parlament va vota politic alături de restul coaliţiei, fiind convins că se va ajunge la un acord asupra acestui proiect.