Vicepremierul Natalia Gherman a avut o întrevedere cu Avigdor Liberman

Natalia GhermanViceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut o întrevedere cu Avigdor Liberman, deputat în cadrul Parlamentului Statului Israel, care efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.Oficialii au efectuat un schimb de opinii privind dialogul bilateral moldo-israelian, precum și situaţia politică din ambele ţări.Şefa diplomaţiei moldoveneşti a adus mulţumiri lui Avigdor Liberman pentru susţinerea dezvoltării relaţiilor bilaterale în calitatea sa precedentă de ministru al Afacerilor Externe al Statului Israel, marcate de o dezvoltare multidimensională a cooperării moldo-israeliene, în special în domenii precum agricultura, turismul, eficienţa energetică, telecomunicaţiile şi IT-ul, transportul aerian, construcţiile şi infrastructura, dezvoltarea regională şi mediul.La rîndul său, oficialul israelian a evidenţiat buna cooperare cu autorităţile de la Chișinău şi a menţionat disponibilitatea de a contribui, în continuare, la valorificarea potenţialului colaborării bilaterale.De asemenea, oficialii au discutat despre modalitățile de susţinere reciprocă în cadrul organizaţiilor internaționale, posibilităţile de atragere a investiţiilor israeliene în Republica Moldova, precum şi implementarea cu succes a regimului de călătorii fără vize pentru cetăţenii ambelor state.