Executivul trebuie să se aștepte la proteste de amploare, dacă nu va face efortul de a găsi, în cel mai scurt timp, o soluție de majorare suplimentară a salariilor din Educație, susține Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), într-un comunicat remis miercuri AGERPRES. ‘După majorările substanțiale acordate înalților demnitari și cele anunțate pentru Sănătate, se impune ca reprezentanții Guvernului să regândească, împreună cu sindicatele, calendarul creșterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform căruia salariile ar urma să crească cu 34% până la finalul anului 2017. Acest procent de 34%, față de cel de 100% promis a se acorda salariaților din Sănătate tot până la finalul anului 2017, ar crea o nedreptate inacceptabilă și un dezechilibru major între cele două domenii strategice’, se arată în comunicatul citat. Potrivit FSLI, salariul net al unui învățător debutant este, după majorarea din luna martie a acestui an, de 780 de lei, al unui profesor debutant de 830 de lei, al unui profesor cu definitivatul de 836 de lei, iar al unui profesor la final de carieră de 1.825 de lei. ‘Dacă Guvernul nu va face efortul de a găsi o soluție de majorare suplimentară și pentru salariații din Învățământ, cu siguranță că numeroasele mesaje de revoltă pe care le-am primit se vor transforma în fapte, ceea ce înseamnă că Executivul trebuie să se aștepte la proteste de amploare. Ne-am dori ca, pe 14 septembrie, anul școlar să înceapă în cele mai bune condiții pentru elevi și dascăli’, susține Simion Hancescu, președintele FSLI. Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, la Palatul Victoria, că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie. „Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar”, a precizat premierul, care a adăugat că impactul bugetar anual este în jur de 1,7 miliarde de lei.