Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, marţi, la B1 TV, că, după ce va începe sesiunea parlamentară, PNL va iniţia, probabil, discuţii cu UNPR, UDMR şi „cu cine doreşte” pentru o moţiune de cenzură, pentru a sancţiona Guvernul care merge „cu căruţa din gard în gard”.„O să avem consultări cu colegii noştrii de la Parlament, cu UNPR, cu UDMR, cu cine mai doreşte. Cu toată lumea am discutat şi pentru moţiunea anterioară, pentru că majoritate parlamentară în formula actuală a Parlamentului României nu ai cum să o obţii decât discutând şi cu UDMR ş cu UNPR şi cu partidul domnului Fenechiu şi cu domnul Geoană cu care avem acea discuţie începută”, a spus Gorghiu.Ea a arătat că, încă, nu s-a discutat despre viitorul Guvern pentru a nu pune „carul înaintea boilor”, adăugând că discuţiile vor fi iniţiate probabil după ce începe sesiunea parlamentară, respectiv la 1 septembrie.”Nu s-a discutat despre Guvern şi nu vrem să punem deloc carul înaintea boilor, vom discuta de moţiune când va fi cazul, despre majoritatea parlamentară care să o susţină când va fi cazul. În momentul acesta nu am iniţiat aceste discuţii, o vom face probabil după ce începe sesiunea parlamentară, vom lua decizia politică de sancţionare aceastui Guvern care, din nefericire, din gard în gard merge cu căruţa”, a smai spus Gorghiu.