Breaking News

Federațiile sindicale din învățământ au solicitat o întâlnire cu primul ministru; discuții despre majorările salariale suplimentare

FSLI 1Federațiile sindicale din învățământ au solicitat primului ministru al României, Victor Ponta, o întâlnire, în regim de urgență, pentru a discuta despre majorările salariale suplimentare pentru personalul din învățământ, ‘care se impun a fi acordate în cel mai scurt timp, fără a fi condiționate de adoptarea legii unice de salarizare’, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Miercuri a avut loc întâlnirea conducerilor celor trei federații sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și din învățământul superior, respectiv Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’, Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’. Reprezentanții FSLI au declarat că Executivul trebuie să se aștepte la proteste de amploare, dacă nu va face efortul de a găsi, în cel mai scurt timp, o soluție de majorare suplimentară a salariilor din Educație. ‘După majorările substanțiale acordate înalților demnitari și cele anunțate pentru Sănătate, se impune ca reprezentanții Guvernului să regândească, împreună cu sindicatele, calendarul creșterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform căruia salariile ar urma să crească cu 34% până la finalul anului 2017. Acest procent de 34%, față de cel de 100% promis a se acorda salariaților din Sănătate tot până la finalul anului 2017, ar crea o nedreptate inacceptabilă și un dezechilibru major între cele două domenii strategice’, se arată în comunicatul citat. Potrivit FSLI, salariul net al unui învățător debutant este, după majorarea din luna martie a acestui an, de 780 de lei, al unui profesor debutant de 830 de lei, al unui profesor cu definitivatul de 836 de lei, iar al unui profesor la final de carieră de 1.825 de lei. Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, la Palatul Victoria, că salariile personalului sanitar vor fi majorate cu 25% de la 1 octombrie.