Ponta: Vom analiza introducerea unui impozit specific pentru hotelieri, pe cameră sau locul de cazare

impozit-hoteluri-taxa-camera-hotel-Primul-ministru Victor Ponta a declarat vineri, după întâlnirea cu patronatele din turism de la Mamaia, că Guvernul va analiza opțiunea introducerii unui impozit unic specific pentru hotelieri, pe cameră sau locul de cazare, care ar fi mai simplu de colectat. „S-a propus aici și vom analiza această opțiune, de introducere a unui impozit specific pentru turism, pe cameră sau pe loc de cazare, plafonat până la o cifră de afaceri de cinci milioane de euro. Această decizie ar duce la debirocratizare, ar crește gradul de conformare la plata impozitelor și implicit colectarea, ar face mai simplu de plătit taxele și controale mai puține”, a spus Ponta, într-o conferință de presă organizată la finalul reuniunii de la Mamaia. El a explicat că măsura ar putea intra în vigoare după ce va trece prin Parlament în urma unei inițiative legislative. „S-a tot încercat introducerea impozitului specific pentru turism, un impozit care să însemne proceduri mult mai simple și să însemne controale mai puține și competiție mai clară și servicii mai bune pentru turiștii care beneficiază. Din punctul nostru de vedere proiectul care se va depune ca inițiativă parlamentară dacă respectă ceea ce am discutat și anume plafonul acela de 5 milioane de euro cifra de afaceri, nu cum apăruse la un moment, 50 sau 75, era exagerat și nu era o practică europeană, și dacă asta duce la debirocratizare și taxe mai simplu de plătit, sigur că îl sprijinim (…) Asta înseamnă că nu mai plătești celelalte taxe ca o societate obișnuită, ci ai niște criterii simple și clare, plătești o sumă fixă și dacă ești bun, faci profit mai mare, dacă nu ești bun, ieși de pe piață”, a spus Ponta. El a declarat că discuțiile purtate cu reprezentanții patronatelor au reliefat efectele benefice ale măsurilor de reducere a fiscalității și cu predilecție reducerea TVA la 9% pentru toate serviciile turistice sau adoptarea legii și elaborarea normelor de aplicare pentru acordarea voucherelor turistice la toți salariații. La rândul său, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a explicat că în cursul lunii septembrie se va definitiva și va fi depus în Parlament un proiect de lege pentru introducerea impozitului specific în turism, care urmează să fie un impozit fix pe camere, urmând să fie adoptat și să fie aplicat de la începutul lunii ianuarie 2016. La discuții au participat alături de Victor Ponta și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Economiei, Comerțului și Turismului, Mihai Tudose, președintele Autorității Naționale de Turism, Mirela Matichescu, senatorul Nicolae Moga și deputatul Mircea Titus Dobre, viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău și Horia Teodorescu