Premierul Valeriu Streleț a participat la deschiderea oficială a celei de-a treia ediții a taberei de vară DOR, remarcînd importanţa organizării unui astfel de proiect, care are scopul de a consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate ale copiilor din diasporă cu Republica Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.„Avem nevoie de energie, viziune nouă și voință clară de a aduce Moldova pe un făgaș nou de dezvoltare. Tezaurul venit din afară este o sursă de idei și inspirație de care avem nevoie”, a spus Valeriu Streleț. După deschiderea oficială, Prim-ministrul a fost asaltat cu întrebări de participanţii programului DOR, în jur de 80 de copii care au între 12 şi 17 ani. Aceștia au fost curioşi să afle despre acţiunile pe care le întreprinde Guvernul pentru a-i readuce acasă pe moldovenii plecaţi peste hotare, despre ofertele de muncă, dar și despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Șansele sînt în noi. Temeliile pentru unele procese reușite sînt puse. În scurt timp, situația din Republica Moldova va reveni la normalitate”, a menționat șeful Cabinetului de miniștri. Valeriu Streleț a reiterat că prioritățile Guvernului pe care-l conduce sînt stabilitatea macro-financiară, reforma justiției și lupta cu corupția, dezvoltarea economiei și atragerea investițiilor, crearea condiţiilor favorabile de muncă şi de trai în Republica Moldova. Copiii l-au rugat pe Premierul Valeriu Streleț să le dea sfaturi cum să-și atingă scopurile în viață. „Să credeți că puteți să atingeți scopul pe care vi l-ați propus și că visele pot deveni realitate. Să nu pierdeți nicio clipă și să fiți mereu în acțiune”, a spus Prim-ministrul. Și viața personală a Premierului a trezit interes din partea copiilor. Aceștia l-au întrebat pe Valeriu Streleț dacă îi place sportul, ce gen de muzică ascultă sau care sînt cele trei lucruri pe care nu le-a făcut şi nici nu le va face. „Nu am delapidat, nu am furat bani, nu sînt un om corupt. Nu am comis crime. Nu am ajuns pe Everest, dar sper să ajung”, le-a răspuns Valeriu Streleț. La final, Premierul a fost invitat să danseze hora DOR împreună cu participanții la tabără și părinții acestora. Programul DOR este organizat de Biroul pentru relații cu diaspora (BRD), începînd cu anul 2013, și se desfăşoară sub înaltul patronaj al Prim-ministrului. În acest an, la tabără participă copii din 7 țări: Italia, Portugalia, Grecia, România, Spania, Ucraina, Canada, dar și Republica Moldova.x