Sculptorul Mihai Buculei, autorul monumentului rezistenţei anticomuniste „Aripi”, care va fi inaugurat în toamnă, în Bucureşti, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că acesta va fi un însemn naţional, simbol al vieţii, şi va marca povestea tristă a unei generaţii chinuite de către comunişti.„Aripi”, un monument dedicat rezistenţei anticomuniste creat de artistul Mihai Buculei şi care cântăreşte peste 130 de tone, fiind realizat din oţel inoxidabil, va fi instalat, în această toamnă, în Piaţa Presei Libere din Bucureşti, pe locul fostei statui a lui V.I. Lenin.A durat aproape 20 de ani de la demararea proiectului pentru ca monumentul să fie instalat. Motivele, spune Mihai Buculei în interviul acordat MEDIAFAX, ţin atât de complexitatea lucrării, din punct de vedere tehnic, dar şi de anumite persoane, care i-au pus „beţe în roate”, pentru că vrea să realizeze un monument dedicat rezistenţei anticomuniste.”Sunt unii care nu au scăpat încă de frică. Tremură şi acum… Unii s-au dat de pământ cu toate formele anatomice când au auzit că aşa se cheamă lucrarea şi au băgat beţe în roate, ca să nu se facă… Dar în sculptură nu contează tema, tema este un pretext. Nu contează că, vezi Doamne, o să speriem comuniştii care mai trăiesc că s-a ridicat un monument în locul lui Lenin. O să aibă vise plăcute mai departe, îşi văd de treabă, îşi lustruiesc insignele (…) Dar trebuie să ne lase să mergem înainte, să nu ne pună beţe în roate, că vin generaţii noi, care au alte gânduri”, spune Mihai Buculei în interviu.Monumentul „Aripi” va fi un însemn naţional, mai afirmă Mihai Buculei. „Şi nu numai naţional. Chinul ăsta al oamenilor de către comunişti s-a răspândit în multe ţări”, spune sculptorul, precizând că simbolul zborului va marca toată povestea tristă a unei generaţii, a părinţilor şi bunicilor noştri care au fost chinuiţi de regimul comunist.”Aripile” lui Mihai Buculei „înseamnă viaţă” şi sunt sprijinite pe o movilă, care este, de fapt, simbolul unui mormânt, precum tumulii precreştini. „Acolo sunt trupurile unor oameni, pentru că sufletele, precum aripile astea, se înalţă şi se duc în altă parte. Este o materie cosmică sufletul. Şi este simbolul ăsta al victoriei, pentru că acei oameni care au fost chinuiţi, prin munţi şi prin puşcării, totuşi ei au învins într-un fel. Sufletele lor s-au eliberat şi şi-au făcut treaba. Misiunea lor a fost minunată. Trupul a rămas în pământ. Acolo este vorba despre trup şi suflet, la urma urmei, ca simbol”, a explicat Mihai Buculei.Mihai Buculei are emoţii foarte mari privind instalarea monumentului „Aripi”: „Pentru că e ca la naşterea unui copil. Chiar dacă-i vezi radiografiile, vrei să-l vezi, să-l auzi, să respire”.”Este nu pot să îi spun o satisfacţie, este chiar o plăcere tristă. E ca un parastas, de fapt, nu e ca o nuntă”, mai spune Mihai Buculei referindu-se la instalarea lucrării sale.Totodată, artistul spune că, după inaugurarea monumentului, se va retrage în munţi o perioadă. „Mi-arunc telefonul în primul canal şi mă duc undeva, mă ascund în munţi. Pot să supravieţuiesc, că am trăit la ţară. Şi stau aşa până îmi uit de toate greutăţile prin care am trecut cu lucrarea asta”, subliniază Mihai Buculei.Pe de altă parte, Mihai Buculei vorbeşte în interviu despre Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia, unul dintre viitoarele sale proiecte, dar şi despre viaţa unui artist care creează în România.”Nu poţi să câştigi din sculptură permanent, că nu e pâine. Nu eşti brutar ca să îi fie foame omului zi de zi. Foamea asta de cultură vine mai rar şi pentru cultură nu prea sunt mulţi înfometaţi”, concluzionează Mihai Buculei.