România, pe locul 4 la CE de handbal feminin (under 17)

handbal feminin junioareEchipa de junioare a României a ocupat locul 4 la Campionatele europene de handbal feminin (Under 17) din Macedonia, un rezultat meritoriu pentru foarte tinerele eleve ale fostei mari campioane Mariana Tîrcă. Duminică, la Skopje, în meciul pentru locul 3, Ungaria a dispus cu 34-31 de echipa țării noastre, după ce româncele au condus la pauză cu scorul de 19-17. Remarcabil este faptul că handbalistele din Ungaria au beneficiat de nu mai puțin de 14 lovituri de la 7 m, din care au transformat 10, în timp ce echipa română a avut doar 5 asemenea oportunități de a marca, toate reușite. Pentru România au înscris Maria Sorina Tîrcă – 10 goluri, Daria Bucur – 7, Alexandra Munteanu – 4, Teodora Popescu, Elena Verde și Eugenia Lăcătuș – câte 2, Bianca Dinuț, Ioana Banciu, Maria Petruș, Diana Badea – câte 1.