Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, l-a asigurat pe noul prim-ministru moldovean, Valeriu Streleț, de întreaga susținere a Uniunii Europene în realizarea reformelor pentru modernizarea republicii și continuarea aplicării agendei europene de către Republica Moldova, în cadrul unei convorbiri telefonice, la sfârșitul săptămânii trecute, a relatat Radio Chișinău. Cu ocazia acestei discuții, cei doi oficiali au evaluat progresul înregistrat de Republica Moldova în ceea ce privește punerea în practică a agendei referitoare la integrare europeană și stadiul reformelor realizate în contextul aplicării prevederilor Acordului de asociere la UE, potrivit IPN. Premierul moldovean a expus prioritățile guvernului său pentru perioada imediat următoare: stabilitatea macro-financiară, reforma justiției, lupta împotriva corupției, protecția socială și asigurarea securității energetice a republicii. Pe lângă situația politică internă a Republicii Moldova, șefa diplomației europene și primul ministru moldovean au abordat o serie de subiecte din actualitatea regională. Într-un comunicat al guvernului Republicii Moldova după această convorbire, postat sâmbătă pe site-ul său oficial, se menționează că premierul Valeriu Streleț va efectua o vizită în septembrie la Bruxelles, unde va avea convorbiri cu Federica Mogherini.