Breaking News

Demența va deveni o boală de 1.000 de miliarde de dolari în 2018

dementaCosturile economice și sociale ale demenței vor crește de la 818 miliarde de dolari pe an în prezent la 1.000 de miliarde de dolari peste trei ani și această boală va reprezenta o provocare serioasă pentru guvernele lumii, arată un nou raport publicat marți, transmite CNBC. Studiul realizat de centrul britanic Alzheimer’s Disease International (ADI) susține că peste 9,9 milioane noi cazuri de demență sunt descoperite în fiecare an la nivel global, adică unul la fiecare 3,2 secunde. ‘Creșterea costurilor globale ale demenței va pune provocări serioase pentru sistemele medicale și sociale din întreaga lume’, susține directorul ADI, Marc Wortmann, care a făcut un apel către guverne să demareze politici pentru a rezolva această problemă. Studiul arată că în prezent 46,8 milioane de persoane suferă de demență, însă cifra ar urma să se tripleze până în 2050 la 131,5 milioane. În plus, studiul susține că în prezent 58% dintre persoanele care suferă de demență trăiesc în țările cu venituri mici și medii, dintre care 22,9 milioane în Asia. Cu toate acestea, prognozele arată că procentajul va crește la 68% în 2050. Autorii studiului au plecat de la costurile globale actuale ale demenței și au ajuns la concluzia că în 2018 aceste costuri vor ajunge la 1.000 de miliarde de dolari, și chiar la 2.000 de miliarde de dolari până în 2030. În consecință, autorii au făcut un apel către Organizația Mondială a Sănătății și guverne să-și intensifice investițiile în studierea demenței și să adopte politici care să încurajeze populația să adopte un stil de viață care să reducă riscul demenței pe termen lung.