MAE: Ambasada din China a făcut demersuri privitoare la cazul marinarului dispărut; acestea continuă și în prezent

logoMAEAmbasada României la Beijing a cerut autorităților chineze demararea procedurilor specifice în cazul marinarului român dispărut pe 5 august de la bordul unei nave aflate în drum spre Portul Caofeidian, demersurile continuând și în prezent, dar misiunea diplomatică română nu se poate implica în anchetele aflate în curs de desfășurare, precizează, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.  Potrivit sursei citate, MAE a fost sesizat în legătură cu situația cetățeanului român la data de 7 august 2015 de către familia acestuia. „În regim de urgență, Ambasada României la Beijing, în urma instrucțiunilor primite din centrala Ministerului Afacerilor Externe a notificat toate autoritățile locale competente din străinătate, solicitând demararea procedurilor specifice în astfel de cazuri. Menționăm că solicitarea inițială transmisă de Ambasada României la Beijing autorităților chineze în data de 8 august 2015, a fost reiterată în perioada imediat următoare, respectiv în data de 9 și 11 august 2015. Misiunea diplomatică română a ținut legătura cu familia cetățeanului român, încă de la momentul sesizării, informând-o în legătură cu toate demersurile întreprinse, ori de câte ori au existat elemente de noutate în caz”, se arată în comunicatul MAE. Ministerul susține că demersurile Ambasadei României la Beijing continuă și în prezent, în limitele competențelor sale, iar misiunea diplomatică este în legătură atât cu autoritățile locale chineze, cât și cu familia cetățeanului român, fiind în așteptarea rezultatului anchetei care să clarifice circumstanțele dispariției marinarului. „Menționăm, totodată, că misiunea diplomatică română nu se poate implica în anchetele aflate în curs de desfășurare, pe teritoriul altor state, competența exclusivă în acest sens revenind autorităților locale ale statului respectiv”, conchide MAE. Familia marinarului român a informat miercuri presa că acesta a dispărut pe 5 august în largul Mării Galbene, în timp ce se afla pe vasul comercial Huahine, aflat sub pavilion maltez, la 180 mile est de coasta Chinei. Petrică Mandeș, în vârstă de 57 de ani, era angajat în funcția de ofițer 1 mecanic. Avea o experiență de 30 de ani de lucru pe nave. În luna iulie 2015 a semnat primul său contract de angajare cu societatea Cardiff Crewing România, operatorul navei Huahine. „În data de 15.07.2015, acesta a plecat spre Australia, pentru a se îmbarca pe nava acostată în portul Hedland. Pe 20 iulie, vasul a părăsit portul, având destinația Caofeidian, China, unde era așteptat să ajungă în data de 9 august. Pe 5 august, data la care nava se afla în largul Mării Galbene, familia lui Petrică Mandeș a primit un telefon prin care era anunțată că acesta a dispărut de aproximativ 10 ore de la bordul navei și că nu se știe nimic despre el”, menționează reprezentantul legal al românului într-un comunicat transmis AGERPRES. Sursa citată arată că, în noaptea de 4 spre 5 august, Petrică Mandeș efectua serviciul de cart, programat între orele 4,00 — 8,00, fiind asistat de un motorist filipinez. Din informațiile oferite de colegi rezultă că acesta ar fi fost văzut ultima oară la ora 4,30 cu o cafea în mână. „La ora 10,00, toate navele din zonă au fost alertate și rugate să contribuie la căutarea lui, vasul Huahine schimbându-și cursul, pentru a-l căuta, până la ora 20,00 (ora locală), când operațiunea a fost încheiată. Menționăm că nu au fost efectuate căutări prin scufundări sau la suprafața apei, ci numai de pe puntea navei”, mai arată reprezentantul legal. Familia susține că a făcut demersuri la Ambasada României din China, Ministerul de Externe, Consulatului Chinei din Constanța, Sindicatul ITF Constanța, Procuratura Constanța, compania de crewing Cardiff. „Toate eforturile familiei au fost în zadar, de trei săptămâni nefiind demarată nicio anchetă cu privire la dispariția lui Petrică Mandeș”, se arată în comunicatul citat.