Miercuri, 26 august, de la ora 10.00, în Sala Galbenă a Prefecturii va avea loc o nouă ședință a Consiliului Județean (CJ) Iași, prima după vacanța de vară a aleșilor locali. Pe ordinea de zi a întâlnirii sunt înscrise 25 de puncte, la care se adaugă alte trei puncte, în completare. Printre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi sunt cele referitoare la aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Muzeului Literaturii Române Iași, aprobarea creditelor de angajament pe anii 2015 și 2016, în bugetul fondurilor externe nerambursabile, pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, reprezentând valoarea totală eligibilă nerambursabilă a proiectului RO 19.11 “Îmbunătățirea serviciilor acordate în domeniul Hematologiei și Oncologiei Pediatrice în România, prin achiziția de bunuri, servicii și lucrări de specialitate”, stabilirea creșterilor salariale ce se acordă personalului angajat în instituțiile publice de interes județean în baza prevederilor art. 1, alin (52) și (53) din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Un alt proiect important este cel de aprobare a rectificării bugetului CJ Iași pe anul 2015. (E.M.)