Patriarhia cere lămuriri privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul moscheii din Capitală

patriarhia-bogdan-stamatinPatriarhia Română cere cultului musulman ”lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul” noii moschei care ar urma să fie construită în Bucureşti, pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi dat în concesiune Muftiatului de către Guvern.Într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Patriarhia anunţă că doreşte lămuriri oficiale de la cultul musulman cu privire la noua moschee care va fi construită pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi situat lângă Romexpo.”Patriarhia Română doreşte din partea cultului musulman lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul unei noi moschei în Bucureşti, pentru o corectă informare a credincioşilor creştini ortodocşi”, spune Patriarhia Română.În 29 iulie, Patriarhia Română susţinea că a fost informată încă din 2005 despre construirea în România a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană şi nu are nimic împotriva ridicării moscheii, dar aşteaptă să primească un teren în Istanbul, unde să fie construit un centru de pelerinaj, cu capelă.Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, declara că trebuie respectat principiul reciprocităţii şi Biserica Ortodoxă Română să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare celor în care a fost acordat terenul din Bucureşti pentru comunitatea musulmană.”Încă din 2005, Patriarhia Română a fost informată de către autorităţi în legătură cu construirea, în România, a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană. Patriarhia Română a spus, încă de atunci, că nu are nimic împotrivă pentru construirea lăcaşului de cult, dar că trebuie respectat principiul reciprocităţii, respectiv să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare”, spunea părintele Constantin Stoica.Episcopul de Giurgiu, PS Ambrozie, declara, în 15 august, la slujba oficiată de Sfânta Maria la Mănăstirea Putna, că „nu se poate construi moschee în ţara voievozilor” şi că atunci când duc povara neamului pe umeri „pe unii îi lasă genunchii” şi s-au operat, adăugând: „Bine ar fi să nu ne lase mintea”.Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătraţi situat pe bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, Sector 1, pentru construcţia unei moschei.Terenul de peste 11.000 de metri pătraţi, de lângă Romexpo, cu o valoare estimată la patru milioane de euro, pentru construirea unei moschei cu o capacitate de 2.000 de persoane, a fost dat în concesiune Muftiatului Musulman Cultural la sfârşitul lunii mai, prin hotărâre de Guvern. Singura condiţie pe care a impus-o Guvernul a fost ca lucrările de construcţie a moscheii să înceapă în trei ani.