Tulcea: Deschiderea sezonului de pescuit cu năvoadele, amânată

 

navoade-intinse-la-uscat_f875fc3b7d966a (1)Utilizarea năvoadelor în Delta Dunării și în lunca inundabilă a fluviului va fi interzisă luna viitoare, potrivit unei decizii a conducerii Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care are în vedere protejarea resursei piscicole afectată de nivelul scăzut al fluviului.

Conform unui comunicat de presă remis joi AGERPRES de către ARBDD, decizia de amânare a deschiderii sezonului de pescuit cu năvoadele în Delta Dunării va fi valabilă până la 1 octombrie, în condițiile în care Ordinul de prohibiție a pescuitului din acest an permitea folosirea acestor unelte începând cu data de 1 septembrie. ‘Din cauza condițiilor meteorologice din ultima perioadă care au determinat scăderea nivelului apei în complexele lacustre din RBDD, s-a considerat că utilizarea acestor unelte în activitatea de pescuit comercial ar putea avea un impact negativ asupra biodiversității’, se arată în sursa citată. Decizia, potrivit sursei, a fost luată și ca urmare a consultărilor avute în cadrul Ședinței Comisiei Interne de Analiză a ARBDD și a punctelor de vedere emise de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării. Utilizat în lacuri și în mod special în complexul lagunar Razelm-Sinoe, năvodul este considerat cea mai eficientă unealtă de pescuit, cu ajutorul acestuia putându-se înconjura un luciu de apă cu o suprafață de până la 400 de metri. Conform ordinului de prohibiție a pescuitului din acest an, utilizarea năvoadelor în complexul Razim-Sinoe și în celelalte lacuri litorale este permisă începând din luna octombrie. Și în anii trecuți, ARBDD a decis amânarea deschiderii sezonului de pescuit cu năvoadele în Delta Dunării pentru protecția resursei piscicole afectată de cotele mici ale fluviului.