Primarul suspendat al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, va fi cercetat, în continuare, sub control judiciar, în dosarul întocmit de procurorii Direcției Națiuonale Anticorupție (DNA), în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, după ce a dispus urmărirea de către Poliția Locală a amantei sale. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus prelungirea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 31.08.2015, față de inculpatul NICHITA GHEORGHE, primar al municipiului Iași, la data săvârșirii faptelor și au dispus efectuarea urmăririi penale în continuare față de același inculpat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: – instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (patru infracțiuni),
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt. În perioada 25.12.2013 – 16.03.2014, inculpatul Nichita Gheorghe, folosindu-se de funcția deținută, respectiv primar al Municipiului Iași, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, la acel moment director general adjunct al Poliției Locale Iași, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune angajaților din subordine să efectueze activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale Poliției Locale Iași, dar și pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite. De asemenea, în perioadele 01 – 14.07.2014 și 01.09 – 14.10.2014, inculpatul Nichita Gheorghe, cu intenție, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune angajaților din subordine să efectueze activități de supraveghere a aceleiași persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale Poliției Locale Iași și a bugetului acestei instituții cu suma totală de 13.234,52 lei.
Prin aceste acțiuni, inculpatul Nichita Gheorghe a obținut pentru sine un folos nepatrimonial necuvenit constând în datele care îi erau furnizate permanent, referitoare la activitatea desfășurată de persoana supravegheată dar și un folos patrimonial necuvenit constând în suma de 52.800 lei pe care nu a mai fost nevoit să o achite unui detectiv particular specializat pentru a beneficia de informațiile respective. În perioada 01 – 07.01.2015, procedând în aceeași manieră, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, prin intermediul unui șef de serviciu din cadrul Poliției Locale Iași, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a pune la dispoziția unui polițist local a unui autoturism aparținând instituției cu care să se deplaseze, în timpul orelor de program, în Municipiul Suceava, în scopul rezolvării unor probleme personale ale edilului. Prin această modalitate, au fost vătămate interesele legale ale Poliției Locale a Mun. Iași și a fost prejudiciat bugetul acestei instituții cu suma de 326,79 lei, corelativ cu obținerea unui folos patrimonial necuvenit în același cuantum pentru inculpatul Nichita Gheorghe. În perioada 01 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, primarul municipiului Iași l-a instigat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, după ce acesta luase deja hotărârea infracțională, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune unor subordonați să asigure escortarea permanentă a inculpatului Nichita Gheorghe și să efectueze deplasări cu autoturismele Poliției Locale în interesul personal al acestuia din urmă sau al unor persoane indicate de el. Urmare a acestei acțiuni, a fost creat un prejudiciu instituției publice de interes local și un folos patrimonial necuvenit inculpatului Nichita Gheorghe sau persoanelor indicate de acesta, în cuantum de 91.811,3 lei. Suspectului Nichita Gheorghe i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se precizează în comunicatul de presă al DNA. Gheortghe Nichita a fost suspendat, în luna mai, printr-un Ordin al prefectului Dan Cârlan, din funcția de primar al municipiului Iași, ca urmare a dosarului deschis de DNA pe numele său, prerogativele sale fiind preluate de viceprimarul Mihai Chirica. Deși s-a autosuspendat din funcția de președinte al PSD Iași, Gheorghe Nichita a revenit la mijlocul lunii august în fruntea filialei locale a social democraților, în urma votului membrilor Biroului Permanent Județean al partidului. (E.M.)