MAE: Cei 12 cetățeni români reținuți miercuri în Ungaria pentru trafic de persoane, arestați preventiv

logoMAECei 12 cetățeni români reținuți miercuri, în Ungaria, pentru trafic de persoane au fost sâmbătă arestați preventiv, decizia fiind luată de Judecătoria Centrală Buda, precizează Ministerul român al Afacerilor Externe.”În cursul zilei de 29 august 2015, cei 12 cetățeni români reținuți pentru trafic de persoane, în Ungaria, la data de 26 august 2015, au fost aduși în fața Judecătoriei Centrale Buda. Judecătoria a hotărât arestarea preventivă pentru toți cei 12 cetățeni români, până la data de 29 septembrie 2015. Un consul din cadrul Ambasadei României la Budapesta a fost de față la audierile de
la judecătorie și a constatat că drepturile procedurale ale cetățenilor români au fost respectate. Aceștia au beneficiat de avocat din oficiu și traducător. Reprezentanții legali ai celor 12 cetățeni români au înaintat recurs”, informează MAE într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.Potrivit MAE, Ambasada României la Budapesta monitorizează cu precădere situația celor 12 cetățeni români și menține legătura cu autoritățile ungare.Până la acest moment, niciuna dintre cele 12 persoane nu a solicitat, în mod expres, asistență consulară din partea misiunii diplomatice române, arată sursa citată.