Ponta despre Festivalul „Enescu”: România ocupă un loc important pe harta internațională a muzicii clasice

pontaRomânia ocupă un loc important pe harta internațională a muzicii clasice iar seria de concerte și evenimente de anul acesta din cadrul Festivalului „George Enescu’ va fi impresionantă pentru toți participanții, consideră premierul Victor Ponta.”Dincolo de politică — vă recomand o lectură interesantă despre viața și creațiile celui mai mare compozitor român, înaintea debutului de duminică a Festivalului „George Enescu”! România ocupă un loc important pe harta internațională a muzicii clasice și sunt sigur că seria de concerte și evenimente de anul acesta va fi impresionantă pentru toți participanții”, a scris prim-ministrul pe Facebook.Orchestra Română de Tineret, avându-l la pupitru pe maestrul Kristjan Jarvi, deschide duminică seară, de la ora 19,30, pe scena Sălii Mari a Palatului, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”.Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români vor fi prezenți la ediția de anul acesta a Festivalului „Enescu”.Printre orchestrele care participă la eveniment se numără San Francisco Symphony, Israel Philharmonic, dirijată de celebrul Zubin Mehta, Filarmonica din Viena, Orchestra Operei din Munchen, Staatskapelle Dresden, London Symphony Orchestra, Orchestra din Sankt Petersburg, Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra din Amsterdam. În cadrul festivalului, 22 de lucrări enesciene vor fi interpretate de unele dintre cele mai valoroase orchestre ale lumii.