Valoarea totală tranzacționată la Bursa de Valori București s-a ridicat la 309,75 milioane de lei în săptămâna care se încheie duminică, din care valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a însumat 283,75 milioane de lei, potrivit analizei Puls Capital. Tranzacțiile cu acțiuni au crescut cu 77,63% comparativ cu săptămâna precedentă, iar cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania (TLV) — 57,46 milioane lei, Romgaz (SNG) — 51,46 milioane lei, BRD — SG (BRD) — 49,83 milioane lei, Fondul Proprietatea — 42,64 milioane lei și Transgaz (TGN) — 17,29 milioane lei, arată analiza citată. Tranzacțiile cu produse structurate au totalizat 10,49 milioane de lei, iar cele cu unități de fond 0,27 milioane de lei. În piața deal s-au realizat schimburi în valoare de 1,90 milioane lei. Indicii bursieri au consemnat evoluții negative cuprinse între minus 2,90% pe indicele ROTX și plus 3,99% pe indicele BET-NG (care arată evoluția acțiunilor companiilor din energie și utilități — n.r.). În această săptămână, 11 titluri au avut evoluții pozitive, 7 au stagnat, iar 52 au înregistrat evoluții negative. Cele mai mari creșteri s-au consemnat pe titlurile Mecanica Ceahlău (MECF) — 7,54%, Alumil (ALU) — 4,89% și UAMT (UAM) — 4,71%. Cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Transilvania Construcții (COTR) — 19,24%, Uztel (UZT) — 12,23% și Prefab București (PREH) — 12,12%.