Institutul Cultural Român (ICR) de la Paris anunță că va organiza luni, începând cu ora 19,00, la sediul său din rue de l’Exposition, o seară de lectură pentru a sărbători Ziua Limbii Române.
„Seara de lectură va fi deschisă oricărui iubitor al limbii române, oricui dorește să împărtășească poezia sau fragmentul de proză preferate în limba română. Toți invitații au fost încurajați să-și aleagă textul preferat în limba română, pe care să-l citească și să-l susțină în fața publicului prezent”, se precizează într-un comunicat al ICR de la Paris transmis, sâmbătă, AGERPRES. Organizatorii au pregătit pentru fiecare autor selectat proiecții și înregistrări, cu vocea acestora.La eveniment au răspuns absolvenții cursurilor de limba română organizate de ICR Paris, cetățeni francezi și nu numai.