Contractul colectiv de muncă la ROMATSA a fost semnat; va fi depus la ITM pentru a-și produce efectele

Contractul colectiv de muncă la ROMATSA a fost semnat, urmând să fie depus în cel mai scurt timp la ITM, pentru a-și produce efectele, a declarat, luni, directorul general adjunct al Regiei, Fănică Cârnu, după finalizarea negocierilor.

„Pot să vă asigur că, după câteva zile și nopți pline, încărcate de tensiune, am reușit în final să încheiem negocierile. Avem acum un contract colectiv de muncă aprobat de patronat și de sindicate și o echipă comună se îndreaptă către ITM București sectorul 1 să-l depună ca să producă efecte. Ca urmare, greva generală anunțată pentru mâine (1 septembrie — n. r.) nu va mai avea loc”, a spus Cârnu.

Potrivit acestuia, operațiunile ROMATSA privind furnizarea serviciilor de navigație aeriană se desfășoară normal, iar organismul european de resort EUROCONTROL a fost anunțat că nu vor fi restricții de zbor în spațiul aerian al României.

„Totodată, țin să precizez că operațiunile ROMATSA privind furnizarea serviciilor de navigație aeriană se desfășoară normal și vom putea și de aici înainte să continuăm o activitate a noastră în condiții normale. EUROCONTROL-ul a fost anunțat cu privire la această chestiune. Am avut astăzi două teleconferințe, în pregătirea contingenței pentru situația în care nu finalizam negocierile într-un mod conform obiectivelor pe care le-am avut, iar dânșii au luat măsuri să planifice activitățile în așa fel încât activitatea în spațiul aerian să se desfășoare în siguranță. În momentul de față, i-am anunțat că vom funcționa la capacitate maximă și nu vor fi restricții de zbor în spațiul aerian”, a explicat directorul general adjunct al ROMATSA.

Întrebat cum rămâne cu problemele semnalate de controlorii de trafic aerian în legătură cu echipamentele care uneori „mai dau rateuri”, Cârnu a răspuns: „În permanență, specialiștii noștri au fost prezenți să rezolve toate aceste probleme”.

„Nu vreau să comentez mai mult, decât să vă asigur că activitatea s-a desfășurat în siguranță, chiar la o capacitate mai scăzută la anumite momente, dar activitatea a fost desfășurată în siguranță. Doresc să mulțumesc în mod deosebit tuturor specialiștilor noștri, indiferent că sunt controlori de trafic sau alt tip de personal tehnic operativ, că au înțeles și și-au făcut datoria așa cum este normal chiar și în aceste situații tensionate”, a adăugat acesta.

Fănică Cârnu este directorul general adjunct al ROMATSA cu delegări de competență pentru exercitarea conducerii operative în calitate de director general la ROMATSA, după demisia directorului general Ion-Aurel Stanciu.