Liviu Dragnea: Noul Cod fiscal ar putea fi promulgat până lunea viitoare

dragneaPreşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că noul Cod fiscal se află într-o procedură accelerată în Parlament, fiind aşteptat să treacă de plenul Senatului marţi, iar joi de cel al Camerei Deputaţilor, astfel încât să poată fi promulgat de preşedinte până lunea viitoare.Dragnea a precizat că actualul calendar pentru adoptarea Codului fiscal este unul „foarte strâns”, urmând ca în această săptămână să poată fi adoptat atât în comisiile Parlamentului, cât şi în cele două plenuri.”Sperăm că duminică poate fi trimis la promulgare, la preşedinte, şi este foarte posibil ca luni să avem noul Cod fiscal”, a declarat Dragnea.Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că PNL nu va mai mai depune alte amendamente la Codul fiscal, în afara celor asupra cărora liderii partidelor politice s-au înţeles în cadrul întâlnirii de joi, şi el afirmând că proiectul Codului Fiscal ar putea ajunge lunea viitoare la promulgare. Partidele parlamentare au convenit, joi, după discuţiile privind Codul Fiscal, reducerea etapizată a TVA, astfel încât taxa va fi redusă la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017.De asemenea, impozitul pe construcţiile speciale va fi eliminat începând cu 1 ianuarie 2017, cu o excepţie solicitată de ministrul Agriculturii Daniel Constantin referitoare la construcţiile speciale din agricultură, aceasta urmând să fie eliminată de la 1 ianuarie 2016.Cât despre supraacciza la carburanţi, acaesta va fi eliminată începând cu 1 ianuarie 2017.Cererea de reexaminare a Codului fiscal, înaintată de preşedintele Iohannis Parlamentului, va fi dezbătută în sesiunea ordinară care începe la 1 septembrie.