Continuă ”războiul” dintre primar și arhitectul-șef al orașului

sedinta clm 08Războiul” dintre primarul interimar Mihai Chirica și arhitectul-șef al orașului, Tudor Vericeanu, care ale la bază nefinalizarea de către acesta din urmă a Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului, este departe de a se fi încheiat. După ce, în ultimele săptămâni, i-a cerut de mai multe ori demisia din funcție lui Vericeanu, edilul a continuat seria acuzațiilor la adresa arhitectului-șef și în plenul ședinței de luni, 31 august, a Consiliului Local Municipal (CLM). ”Am constatat cu tristețe modalitatea total iresponsabilă cu care arhitectul-șef și-a derulat activitatea, fără să urmărească elementele minimale de calitate atunci când și-a exercitat această funcție, aspect care întărește și mai mult faptul că dumnealui nu-și poate continua activitatea în cadrul Comisiei de urbanism. Nu poți să stai ani de zile fără să urmărești elementele minimale de calitate ale singurei legi pe care ar trebui să o știi dumnezeiește și să mai au și pretenția să arăți cu degetul către alții. Nu este o tehnică subtilă de răzbunare din partea mea; sunt un om care ține foarte mult la decența discuțiilor dintre noi, însă este o modalitate de a exprima un punct al meu, personal, față de modul în care arhitectul-șef și-a exercitat atribuțiunile de serviciu”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. În replică la acuzațiile formulate de șeful municipalității, Tudor Vericeanu a precizat că nu se simte vinovat de întârzierea finalizării Planului Urbanistic General. Mai mult, acesta a spus că se consideră o victimă în acest conflict. ”Nu mi s-a dat voie să vorbesc în Consiliul Local. Părerea mea este că nu așa trebuie să se comporte un primar cu subordonații săi, în primul rând, și în al doilea rând, nu știu care sunt acuzale care se aduc la adresa mea. Eu consider că tot ce am făcut până acum a fost legal”, a declarat Tudor Vericeanu, care a subliniat că nu își va da demisia din funcția de arhitect-șef al orașului. În altă ordine de idei, tot în cadrul ședinței de luni a Consiliului Local Municipal, aleșii au aprobat înființarea unei Comisii Tehnice de Amenajarea Teritoriului si Urbanism, precum și regulamentul de funcționare a acesteia. Din comisie fac parte specialiști în construcții și urbanism, arhitecți și profesori universitari în domeniu. Printre aceștia se numără arhitecții Daniel Visan si Ana Maria Zup, din partea Direcției Județene pentru Cultură Iași, Mircea Grigorovschi și Sorin Nistor, din partea Registrului Urbaniștilor din România, precum și Mihai Corneliu Drișcu, Iulian Vagner și Lucian Cozma, ca reprezentanți din partea filialei locale a Ordinului Arhitecților din România. (E.M.)